Articole

Ce probleme au românii care călătoresc în UE?

8 din 10 români au probleme când călătoresc în UE, scrie Dailybusiness.ro. În general, acestea sunt legate de întârzierea sau anularea mijlocului de transport, în principal avion, dar și probleme legate de bagaje, potrivit unui sondaj realizat de ECC România la Târgul de Turism din perioada 1 martie 2015 – 16 martie 2015.

Centrul European al Consumatorilor din România – ECC România a participat ca expozant la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României. Cu această ocazie, a împărțit în cele 4 zile de participare un număr de 3.250 de broșuri cu diverse tematici referitoare la drepturile consumatorilor români atunci când pleacă în vacanță în Europa.

0_13509654694_news (1)

Totodată, ECC România a realizat și un sondaj ce a avut 6 întrebări privind gradul de cunoaștere a drepturilor consumatorilor. Au fost completate 150 de chestionare în cele 4 zile de târg. În urma prelucrarii datelor, au rezultat următoarele concluzii:
• 77% dintre consumatori au avut probleme în timpul călătoriilor lor în Uniunea Europeană – întârzierea sau anularea mijlocului de transport (avion), dar și probleme legate de bagaje.
• 88% nu s-au adresat unei instituții specializate de protecția consumatorilor, iar 55% consideră că ECC România este o inițiativă foarte bună.

ECC-Net este alcătuită din centrele europene pentru consumatori din 29 de țări (27 state membre ale U.E., plus Norvegia și Islanda), și este co-finanțată de Direcția Generală de Sănătate și Protecția Consumatorilor a Comisiei Europene și de către fiecare dintre statele membre.

Sursa: Dailybusiness.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co