Articole

Elena Udrea: Prinţul Charles este, cu siguranţă, un mare prieten şi un adevărat ambasador al ţării noastre

Vizita la Londra a fost un „potpuriu de trăiri şi sentimente legate de mândria de a fi român”, precizează ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, într-o postare pe blogul personal legată de întâlnirea pe care a avut-o cu Prinţul Charles marţi seară .

În opinia acesteia, Prinţul Charles este, „cu siguranţă, un mare prieten şi un adevărat ambasador al ţării noastre”. Elena Udrea a mai adăugat că prinţul a făcut mai mult pentru imaginea României, în ultimii ani, decât oricare dintre noi.

„Ca demnitar al statului român, una dintre obligaţiile principale pe care le ai este să promovezi cât mai bine imaginea României în lume. Eu am făcut asta nu numai pentru că este în atribuţiile funcţiei pe care o deţin, ci mai ales pentru că sunt cu adevărat mândră de România. Aş putea spune că funcţia de ministru al Turismului doar mi-a creat oportunitatea de a-mi exprima public, în context oficial, sentimentele pe care le-am avut întotdeauna pentru ţara mea”, se precizează în postare.

Ministrul Dezvoltării a mai explicat că vizita la Londra nu s-a rezumat doar la ceaiul luat împreună cu Prinţul Charles sau la interviul acordat The Daily Telegraph, ci şi la o întâlnire cu câţiva membri ai comunităţii româneşti de acolo.

„Români plecaţi din ţară în speranţa unei vieţi mai bune, foarte bine pregătiţi, cu job-uri foarte bine plătite şi cu aşteptări mari ca lucrurile să se schimbe acasă. Toţi mi-au spus acelaşi lucru: nu e uşor departe de casă, nu le-a fost uşor să se adapteze într-un mediu diferit de al nostru, dar au făcut tot posibilul să se impună acolo. Sunt, la rându-le, ambasadori ai imaginii noastre în lume – prin carierele lor, prin bunul-simţ de care dau dovadă, prin felul lor de-a fi, creează o imagine bună României în lume. În felul lor, fiecare încearcă să-şi ajute ţara să fie mai bine văzută. Le-am mulţumit tuturor şi le-am transmis acelaşi mesaj: îi aşteptăm acasă, dacă nu de tot, măcar în vacanţe”, a povestit Elena Udrea.

sursa: evz.ro

 

1 Comment

1 Comment

  1. Daniela Smits

    19 noiembrie 2011 at 5:58 PM

    Buna Seara
    Este exact ceea ce fac eu, aici, în Belgia. Prin intermediul acestui forum imens, http://www.wereldwijzer.nl unde sunt Sefa Forumului României, ma bucur ca am multi candidati pentru o vacanta în România.
    Stiu cum arata forumul înainte de venirea mea si cum arata acum.Dar totul am facut cu multa placere si merg înainte, pâna Europa deschide ochii si se uita si la România, ca are de ce !
    D-na Ministru a facut ceva grozav de bun pentru România, i-am urmarit „traseul” si se vede ca stie ce face.
    Asa persoane ne trebuie ca Ministri, nu ca altii.
    Mult succes d-nei Ministru, sa traiasca !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co