Interne

Sibiu, Bucovina sau „la băi”, tu ce vacanţă de toamnă alegi?

Nu trebuie să cheltuieşti sute de euro sau să zbori la mii de kilometri depărtare de casă pentru a avea parte de câteva zile de relaxare şi distracţie. Chiar dacă vremea de plajă aproape a trecut, există destule destinaţii care aşteaptă să fie descoperite în această toamnă. Astfel, pasionaţii de tradiţii, de relaxare şi de frumuseţi naturale nu ar trebui să rateze Valea Arieşului.

De la peşterea Scărişoara, situată la 1.165 de metri, la satele risipite pe văi şi dealuri, şi până balmoş-ul gătit de locuitori, zona are ce să ofere unui turist. Printre atracţiile locului se mai numără şi rezervaţiile naturale Dealul cu Melci şi Detunata, Cascada Miresei, Mănăstirea Lupşa, Poiana Narciselor din Poieni ori minele romane de la Roşia Montană.

Cazarea la o pensiune de trei stele vă va scoate din buzunar în jur de 80-100 de lei pe noapte, pentru o cameră dublă.

Sporturi extreme şi frumuseţi naturale

Cei care sunt în căutarea aventurii pot face o excursie până la Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, situat în judeţul Caraş-Severin. Aici, obiectivele turistice principale sunt Cheile Nerei, Lacul Dracului, Lacul Ochiul Bei, dar şi numeroase peşteri şi cascade. În zonă se organizează de la plimbări cu ATV-ul sau cu caii până la căţărări pe stânci, rafting, cicloturism, canyoning, tiroliană. Cazarea la pensiunea „Cheile Nerei”, din Sasca Romană, costă 57 de lei pe zi, cu mic dejun inclus, şi ajunge la 102 lei, cu toate mesele incluse.

O altă destinaţie pentru pasionaţii de speologie sunt şi cheile Turzii din judeţul Cluj. În zonă se găseşte şi salina Turda.

Şi zona Vadu Crişului – Suncuius, din judeţul Bihor, poate fi o alegere bună în această perioadă, mai ales că puteţi vizita peştera cu acelaşi nume, Peştera Ungurului Mare şi chiar şi Peştera Vântului, cea mai mare din ţară, dacă aveţi autorizaţie specială.

Dacă tot vorbim de atracţii naturale, trebuie să menţionăm şi Cheile Bicazului. Una dintre cele mai cunoscute staţiuni de aici este Lacu Roşu, unde cazarea costă de la 60 de lei în sus.

Oferte în Maramureş

Maramureşul este poate cea mai cunoscută destinaţie turistică din România. Din localitatea Borşa pot fi organizate excursii montane la Muzeul Satului şi Memorialul Victimelor Comunismului.

Din Sighetul Marmaţiei se poate merge la Cimitirul Vesel din Săpânţa ori la mănăstirile din Bârsana sau Ieud. O noapte de cazare la Borşa are preţuri ce pornesc de la 80 de lei.

Grija de sănătate în vacanţă

Şi mănăstirile pot reprezenta o destinaţie de toamnă pentru cei în căutare linişte şi pace, dar şi pentru iubitorii de artă veche bisericească. Dacă nu aveţi cum să ajungeţi până în Bucovina, atunci puteţi da repede o fugă până la mănăstirea Horezu, din zona Olteniei, considerată de UNESCO cea mai reprezentivă construcţie în stil brâncovenesc. Cazarea în localităţile din jurul mănăstirilor din Bucovina porneşte de la 40 de lei pe noapte.

Pentru cei care vor să-şi îngrijească sănătatea în vacanţă, o alternativă sunt staţiunile balneare, mai ales că până la finalul lunii noiembrie tarifele sunt mai mici. Există două programe lansate de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR). În cadrul acestora, pachetele de şase – nouă nopţi de cazare la hoteluri de două şi trei stele în staţiunile balneare costă între 270 şi 750 de lei de persoană. Programele se derulează până pe 1 decembrie.

URBAN Sejur medieval

Dacă nu vreţi natură, ci mai degrabă o escapadă medievală, şi mai aveţi şi câteva zile bune la dispoziţie, puteţi merge în Sibiu, Mediaş şi Sighişoara. Dintre cele trei, Mediaşul este cel mai puţin cunoscut ca destinaţie turistică, deşi are multe de oferit. Unele din cele mai cunoscute obiective de aici sunt cele opt turnuri ale cetăţii medievale.

De asemnea, dacă aveţi trecere prin Mediaş, ar trebui să vă opriţi să admiraţi şi Complexul Arhitectural Franciscan, precum şi casa Schuller, care este una din cele mai importante construcţii din Transilvania, fiind atestată în anul 1588. Fosta capitală culturală europeană din 2007, Sibiul, are ce oferi atât ca arhitectură, cât şi ca evenimente culturale.

sursa: evz.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co