Stiri

Vlădeasa Winter Trail, în Cluj

Vlădeasa Winter Trail va avea loc la Rogojel, județul Cluj, în perioada 11 – 12 februarie. Acest eveniment sportiv dorește să atragă atenția asupra unei zone speciale din Munții Apuseni. Este vorba despre satul Rogojel, din comuna Săcuieu, un sat situat la poalele Masivului Vlădeasa.

În apropierea acestui sat participanții la competiție, cât și susținătorii acestora pot vizita Rezervația forestieră Arborele de Sequoia. Situată pe „Dealul Domnului”, această rezervație a apărut grație dăruirii unui baron maghiar, Gal Silvestru, mare iubitor de natură. La un moment dat acesta a plantat 2 puieți de Sequoia, iar acum aceștia privesc cu mândrie zăpezile Masivului Vlădeasa, în timp ce vântul șuierând le reamintește de plaiurile nord-americane de unde își au originile.

Vlădeasa Winter Trail s-a născut din ideea de a sprijini comunitatea locală, de a interveni activ în educarea copiilor, de a ajuta la dezvoltarea zonei și la promovarea tradițiilor și a potențialului turistic.

Pentru prima dată, anul acesta evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile. Prima zi va fi dedicată unei competiții de schi de tură și unui concurs de schi fond pentru copii, iar cea de-a doua zi va consta în alergarea montană.

De asemenea, vizita in Munţii Vlădeasa se adresează tuturor amatorilor de drumeţie montană lejeră, iubitorilor de natură, linişte și ospitalitate umană necondiţionată. Accesibilitatea rutieră şi ascensiunea uşoară fac din Vlădeasa un obiectiv la îndemâna turiştilor de orice vârstă.

Organizatorii acestui eveniment sunt 360SPORT Club și Asociația Natura Transilvaniei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co