„Târgul de Bunătăţi”, la Sinaia
„Târgul de Bunătăţi” sărbătoreşte un an de la prima ediţie organizată la Sinaia. În perioada 30 martie-1 aprilie, turiştii şi sinăienii vor putea degusta şi cumpăra produse alimentare naturale, realizate după reţete originale din diferite zone: brânzeturi de oaie şi capră de la Bran şi Fundata, produse din carne de porc, oaie şi vită, toate româneşti, dar şi specialităţi de caşcaval olandez, cârnaţi spanioli şi jambon de porc.
Vegetarienii sunt aşteptaţi cu zacuscă, dulceţuri, gemuri şi miere. Din ofertă nu lipsesc nici dulciurile de casă: halviţă, turtă dulce, ciocolată de casă, prăjituri sau plăcinte de la Turnu.
Şi cum vremea de afară este destul de rece, doritorii se vor putea încălzi cu un pahar de palinca de Bihor sau vin fiert.
„Târgul cu Bunătăţi” îşi va închide porţile duminică seara şi până atunci, doritorii sunt aşteptaţi să guste şi să cumpere produsele naturale.