Interne

Campania 2% – Hotărăşte ce să facă statul cu banii tăi!

Ce este sistemul 2%?

Fiecare român care câştigă un venit, plăteşte statului un impozit. Din aceste impozite, statul finanţează servicii şi lucrări publice. Armata, Poliţia, funcţionarii publici, demnitarii, toţi sunt plătiţi din impozitele populaţiei. Probabil că te-ai gândit de multe ori că banii pe care îi ia statul prin impozite nu sunt administraţi cum trebuie.

Statul a inclus în Codul Fiscal o prevedere numită 2%. Potrivit acestei prevederi, contribuabilii persoane fizice pot să direcţioneze în fiecare an 2% din impozitul pe venit către o entitate non-profit (organizaţie non-guvernamentală, Asociaţie sau Fundaţie).

Procedura este enunţată în articolul 90 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi este detaliată în Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1941/2004.
Se poate spune că 2% este o formă de parteneriat între cetăţean, autorităţi fiscale şi sectorul non-profit. Practic, cetaţeanul dictează statului modul în care vrea să fie cheltuită o parte din impozitul său.

Sistemul 2% funcţionează în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est: din 1997 în Ungaria şi, din 2002, în Lituania, Slovacia şi Polonia, urmând să fie introdus şi în Cehia.

Dacă intenţionezi să direcţionaţi 2% din impozitul tău către o entitate non-profit, dar nu te-ai decis care va fi aceasta, îţi propunem să alegi Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova, care are ca principale direcţii de acţiune

– educarea cetăţenilor, în special a copiilor şi elevilor, pentru a respecta mediul ambient (aerul, apa şi solul) şi pentru a cunoaşte şi a iubi mediul natural (flora şi fauna, din care face parte şi omul);
– educarea elevilor, pentru a acţiona în direcţia păstrării unui mediu curat şi sănătos;
– desfăşurarea de acţiuni practice, în direcţia cunoaşterii şi respectării mediului (concursuri teoretice şi practice, descoperirea şi monitorizarea monumentelor naturii; sădiri de pomi şi de copaci, amenajarea de trasee şi locuri de campare şi supravegherea respectării regulilor de minimă protecţie);
– educarea locuitorilor din mediul rural cu potenţial turistic în acţiuni de cazare, petrecerea timpului liber, consumul de produse naturale şi apropierea de natură.

ATENŢIE! Această sumă nu reprezintă o sponsorizare, donaţie sau contribuţie, ci este o parte a bugetului de stat, o fracţiune din impozitul pe care îl plăteşti statului în fiecare an.

Diferenţa este că, de acum, poţi decide ce destinaţie să aibă această sumă, având posibilitatea să o direcţionezi către Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova.
De aceea, apariţia prevederii 2% în Codul Fiscal reprezintă, pentru Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova, o şansă importantă, pentru că putem, în acest mod, să adunăm o parte din fondurile necesare pentru dezvoltarea activităţii noastre, fără să depindem de altcineva, decât de ajutorul tău. Direcţionând 2% din impozitul tău către Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova, vei demonstra că apreciezi munca şi eforturile noastre, că ne acorzi încredere pe viitor şi cunoşti importanţa acţiunilor pentru protecţia mediului.

Cum procedezi?

Dacă te-ai hotarât să alegi ca beneficiar Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova, datele de identificare sunt următoarele:

Denumire entitate non-profit:

Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova
Localitatea Câmpina, judeţul Prahova
C.U.I. RO 27635579
Nr. tel.: 0732.855.895; 0724.846.535
Cod IBAN : RO 15 BTRL 0590 1205 S565 54XX
Deschis la Banca Transilvania
E-mail: protejareamediuluiinconjurator@yahoo.com
Site: http://asociatiaprotejareamediului.blogspot.com/

Pasul 1:


Notează-ţi datele organizaţiei Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova: numele, codul de înregistrare fiscală şi contul bancar, în format IBAN.
– Direcţionarea a 2% din impozitul tău este o opţiune şi nu o obligaţie.
– Nici o autoritate a statului, nici o organizaţie sau angajatorul tău nu te poate obliga să faci acest lucru.
– Alege organizaţia pe care o doreşti! Este dreptul tău!

Pasul 2:


Descarcă şi printează declaraţia de venit global. Declaraţia se poate descărca de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, declaraţia se poate obţine şi de la administraţiile financiare.

Pasul 3:

a . Dacă ai venituri de la un singur angajator, acesta completează pentru tine fişa fiscală de tip 1 (FF1), iar tu trebuie să completezi declaraţia de venit global. Nu va dura mai mult de 5 minute!
– Complează capitolul A: Date de identificare ale contribuabilului (nume, adresa, telefon, cod numeric personal etc.)
– Complează capitolul H, secţiunea 2: Sponsorizare entitate non-profit. Trece datele organizaţiei: nume, cod fiscal şi cont bancar (atenţie, contul bancar IBAN are 24 de caractere!). Dacă nu cunoşti suma corespunzătoare a 2% din impozit, ea va fi calculată de către organele fiscale. Poţi lăsa căsuţa goală.
Asta este tot ce trebuie să completezi în declaraţia de venit global.

b . Dacă ai venituri din mai multe surse (colaborări, chirii, prestări servicii etc.), completează şi celelalte capitol, conform instrucţiunilor specifice.
Pe lânga celelalte capitole care trebuie completate, conform instrucţiunilor specifice:
Completeză capitolul H, secţiunea 2: Sponsorizare entitate non-profit (ca la punctul a).

Să reluăm:

Dacă ai venituri din salarii:
• complează declaraţia 230 (punctele A şi B)
Nu îţi face probleme dacă atunci nu cunoşti suma corespunzătoare a 2% din impozit. Va fi calculată de către organele fiscale. Poţi lăsa căsuţa necompletată.
• ataşează o copie a fişei (fişelor) fiscale primite de la angajator (Formularul 210),
dacă ai venituri din alte surse (cedarea folosinţei bunurilor, drepturi de autor etc):
• complează declaraţia 200 (punctul III)

Cei care obţin, pe lângă salarii, şi alte venituri, vor completa formularul 200 – Declaraţie specială privind veniturile realizate în anul 2005, la toate capitolele aferente tipului de venit obţinut, inclusiv capitolul III, Destinaţia sumei reprezentând 2% din impozitul pe venitul anual datorat. (sursa: Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală)

Pasul 4: Trimite prin poştă declaraţia de venit global administraţiei financiare de care aparţii sau depune-o personal, până la data 15 mai 2010.


De acum, poţi avea mulţumirea că măcar o mică parte din bugetul statului va ajunge acolo unde doreşti!
Asociaţia Protejarea Mediului Înconjurător Prahova îţi mulţumeşte pentru ajutorul acordat şi te aşteaptă pentru a vedea cum este să scapi de stress, într-un mediu curat şi sănătos!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co