Articole

Complex turistic de lux în mijlocul junglei din CAMBODGIA, deschis de un român – FOTO

La 8.200 de kilometri de Bucureşti, pe malul râului Tatai din Cambodgia, pluteşte singurul complex de corturi de lux din lume. 4 Rivers Floating Lodge, un hotel de 2.000 de metri pătraţi şi format din 12 corturi, este construit de la zero de un român stabilit în Cambodgia.
Valentin Pawlik a investit un milion de dolari pentru a aduce plasmele şi wi-fi-ul în mijlocul mlaştinii, iar acum, la nici doi ani de la deschiderea complexului, a fost deja vizitat de mii de turişti, dar şi jurnalişti de la New York Times sau Guardian. O noapte în corturile de la 4 Rivers costă între 68 şi 83 de euro.
Patronul de la 4 Rivers a povestit cum a ajuns să construiască şi să conducă un hotel în Cambodgia şi cum vede el turistul român.


„La Paris, covrigii nu sunt buni şi câinii nu îi poartă pe coadă”

Valentin Pawlik s-a născut, acum 38 de ani, în Târgu Mureş şi a absolvit ingineria mecanică. Nu a profesat niciodată însă, pentru că mai mereu a fost şef în companii mici sau foarte mici, posturi care i se potriveau excelent, după cum spune. A lucrat în toate domeniile, de la materiale electrice şi construcţii în lemn la marketing. Se consideră „de profesie descurcăreţ” şi spune că mereu a considerat că „să conduci oameni e cea mai bună şcoală”.

Acum zece ani, a plecat la Paris, fiind admis la o prestigioasă şcoală post-universitară. Spera să găsească uşor o firmă franceză care lucrează şi în România şi să se întoarcă acasă. Însă şi-a dat rapid seama că „la Paris, covrigii nu sunt buni şi câinii nu îi poartă pe coadă”.

După trei ani, „sătul de birocraţia franceză şi încă celibatar”, Valentin a decis că e timpul pentru o nouă schimbare. Umblând „din întrebare în întrebare, din prieten în prieten”, a întâlnit doi francezi care organizau croaziere în Cambodgia, pe fluviul Mekong. „Aveau nevoie de un director general şi au văzut în mine ceva ce eu nu văzusem”, povesteşte Valentin.

Deşi nu lucrase niciodată în turism, nu fusese până atunci în Asia şi nu văzuse un vapor decât la televizor, a acceptat provocarea. „La plecarea din Paris, am avut încredere în pilotul avionului, sperând că ştie el unde e Cambodgia, căci eu nu ştiam”, povesteşte bărbatul.


Cambodgia seamănă cu România de după Revoluţie

Odată ajuns în Cambodgia, şi-a dat seama că ţara din sud-estul Asiei îţi oferă două opţiuni: o iubeşti sau o urăşti. „Încă nu s-a văzut omul care să-i rămână neutru. După şapte ani aici, cred că pot să confirm”, spune Valentin.
El spune că nu sunt diferenţe prea mari între Cambodgia şi România de acum 20 de ani. „Ţara lor îşi linge rănile după frământările interne şi regionale. Din punct de vedere cultural, Cambodgia iese din izolare, face cunoştinţă cu stabilitatea politică şi cu interesul crescut al investitorilor străini. Toţi vor să se îmbogăţească rapid”, spune Valentin. „Aţi putea zice că sunt melancolic, dar e un prim motiv pentru care am decis să rămân aici”, afirmă bărbatul.
În plus, Valentin spune că abia în Cambodgia a reuşit cu adevărat să-şi pună în practică ideile de afaceri, deoarece în ţara asiatică aproape orice idee este nouă. „Şefii fiind la 11.000 de kilometri, am putut să-mi dezvolt firma cum am simţit eu, fără intervenţia lor zilnică”, spune românul. Rezultatul: în trei ani, a construit trei vapoare noi, a mărit cifra de afaceri a firmei de la 250.000 de dolari la 2 milioane de dolari pe an şi numărul de angajaţi de la 15 la 120.

Nu în ultimul rând, pe Valentin l-au convins oamenii să rămână în Cambodgia. Fie că e vorba de localnici – despre care spune că, odată ce le înveţi limba şi începi să îi cunoşţi, îţi devin foarte dragi -, fie că e vorba de familie. Valentin e căsătorit cu Anna, o filipineză cu care are doi băieţi, unul de patru ani şi altul de două luni. Ei locuiesc în capitala Phnom Penh, iar capul familiei face foarte des naveta spre complexul pe care îl conduce (4 ore de mers cu maşina).


În şapte luni, a pornit de la zero şi a ajuns la 4 Rivers

În 2009, după cinci ani în care a condus firma francezilor, a decis să îşi încerce norocul pe cont propriu, simţind că va da lovitura. La început, plănuia să-şi deschidă un complex de cabane plutitoare din lemn, pe malul Tataiului.
În timp ce desena planurile, sora lui – care l-a urmat în Cambodgia şi care îl ajută cu designul interior – a găsit câteva corturi mari, de vânzare pe internet. „Din punct de vedere tehnic şi al marketingului, ideea mi s-a părut excelentă. Corturile sunt mai uşoare decât o cabană şi se montează mai uşor”, explică Valentin. Astfel, tot complexul a fost terminat în şapte luni. Cât despre locul unde au fost amplasate corturile, Valentin spune că a fost cel mai uşor lucru. „Am prieteni români care lucrează în conservarea pădurilor din Cambodgia. Am vizitat de câteva ori satul Tatai din masivul Cardamom şi m-a cucerit imediat. E de o frumuseţe deosebită: jungla virgină, munţii, râurile largi, totul este superb”, spune antreprenorul.

Valentin spune că a pornit proiectul de la zero, fără bani, însă cu multă perseverenţă şi idei originale. Şi-a creat o firmă şi a luat un împrumut de peste un milion de dolari, de la un american care trăieşte în Cambodgia.

Astăzi, complexul numit 4 Rivers are 12 corturi (încă şase se montează chiar acum) şi se întinde pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Valentin spune că investiţia va fi amortizată undeva în jurul anului 2015, „dacă e şi Buddha de acord”.

Modest, patronul 4 Rivers spune că succesul de până acum al complexului e „relativ”, deşi despre hotelurile plutitoare au scris The Guardian, New York Times şi multe reviste franţuzeşti, iar televiziunea australiană a filmat aici o emisiune de voiaj.


De ce nu vine nici un român la 4 Rivers

Deşi cei mai mulţi turişti care vin în Cambodgia sunt asiatici, la 4 Rivers vin foarte mulţi europeni şi australieni. Asta pentru că, pe vremea când conducea firma francezilor, Valentin şi-a creat o bază cu peste 300 de agenţii de turism şi 10.000 de agenţi din întreaga lume.
Din păcate, dintre cei 237 de turişti români care au vizitat Cambodgia în 2010 (Valentin e foarte bine pus la punct cu statisticile în ceea ce priveşte turismul), nici unul nu a ajuns la 4 Rivers.

Acesta pare să fie „marele of” al lui Valentin. „De câte ori mă întorc în ţară, trec pe la agenţiile mari de turism, dar concluzia mea este că, momentan, turismul de masă din România se orientează după preţ. În plus, simt că există o tendinţă de a bifa destinaţii la români. La multe agenţii de la noi, Vietnam, Cambodgia, Laos şi Tailanda sunt propuse într-un sejur de zece zile. Deci, putem zice că am fost aici şi acolo, dar ma întreb care e profunzimea vizitei”, spune patronul de la 4 Rivers.


sursa: gandul.info

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co