Ferestre către cer
La Muzeul Ţăranului Român s-a deschis ieri o expoziţie specială de icoane pe sticlă pictate de Radu Dincă. Lucrările adăpostite de sala Acvariu concentrează întreaga istorie a icoanei tradiţionale autentice în spaţiul românesc, încă de la apariţia sa în secolul al XVII-lea. Sunt lucrări care respectă şi, în acelaşi timp, redimensionează cromatica şi ornamentica specifice fiecărei zone care inspiră autorul.
Iconarul încearcă să rămână cât mai aproape de tehnica secolului al XVIII-lea, folosind tempera cu emulsie de ou, culori minerale şi pigmenţi naturali, cu un grad mare de transparenţă.
Radu Dincă îşi doreşte ca icoanele sale să aibă duh şi har, să fie oglinda unei lumi nepământene, să fie fereastră către dumnezeire. De altfel, una dintre lucrările din expoziţie concretizează foarte expresiv metafora.
Rama joacă şi ea un rol important. Radu Dincă îşi face singur ramele, care trebuie să întregească lucrarea şi să o pună în valoare.
În România, începuturile picturii pe sticlă se pierd în nordul Transilvaniei, în micul sat Nicula, aflat la câţiva kilometri de oraşul Gherla. Dezvoltarea meşteşugului se leagă de o întâmplare neobişnuită, petrecută, se pare, în 1694, când icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată în bisericuţa din lemn din localitate, a început să lăcrimeze. Această minune a făcut din Nicula, peste noapte, loc de pelerinaj şi a ajutat la dezvoltarea comerţului cu icoane. Primele icoane pe sticlă au fost aduse de negustori şi meşteri din Boemia, Austria şi Slovacia. Aşa au deprins niculenii meşteşugul picturii, copiind la început icoane străine şi gravuri ortodoxe, pentru ca mai apoi să creeze o adevărată şcoală de pictură pe sticlă.