Interne

La Constanta…pe autostrada

La Constanta…pe autostrada

Anca Boagiu a anunţat, recent, că Autostrada Soarelui va fi circulabilă de la vară pe întreg traseul Bucureşti – Constanţa. Ministrul a vizitat santierul din zona si s-a declarat „foarte mulţumită” de felul în care noua companie contractată lucrează, precum şi de progresul vechilor colaboratori.

Ministrul Transportului şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a vizitat,  saptamana trecuta, mai multe puncte de lucru de pe autostrada A2. Însoţită de reprezentanţii companiilor de construcţii şi de prefectul judeţului Constanţa, Boagiu a fost interesată în mod special de stadiul lucrărilor pe porţiunea Medgidia-Constanţa. Investiţia de aici are o valoare totală de 9.500.000 de euro, iar ritmul susţinut al lucrărilor a permis reducerea termenului de execuţie cu 13 luni.

Ulterior, ministrul a vizitat întregul şantier pe porţiunea Cernavodă – Medgidia pentru a verifica modul în care lucrează noua companie contractată pentru execuţia porţiunii în cauză. Potrivit reprezentantului constructorilor, la momentul vizitei ministrului, pe şantier se aflau la lucru aproximativ 350 de muncitori şi peste 150 de utilaje. Porţiunea de drum în cauză va fi finalizată pe 4 ianuarie 2013, însă autostrada va fi circulabilă din iunie anul viitor, când vor fi încheiate stadiile fizice ale lucrărilor. Conform Ancăi Boagiu, „din 2012, vom putea parcurge integral drumul de la Bucureşti la Constanţa pe autostradă”. Totuşi, spune ministrul, pe tronsonul Cernavodă-Medgidia se va circula doar pe un singur sens.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co