Lansare – Travel Mix
LANSARE – TRAVEL MIX
Corina Martin – Președinte Asociația Națională Agențiilor de Turisma (ANAT), Paul Mărășoiu – Directorul Direcţiei Generale Turistice din Ministerul Dezvoltarii Regionale și Turismului (MDRT), Virgiliu Dumitrașcu – Vicepreședintele Asociației Somelierilor din România și Laurențiu Megelea – Director General Travel Mix au tăiat pangliga de inaugurare a televiziunii Travel Mix
17 martie 2011, ora 13.45, la Centrul de Presă din cadrul Târgului Internaţional de Turism Holiday Market, târg organizat de ANAT la Palatul Parlamentului, a avut loc conferinţa de lansare a televiziunii Travel Mix. Corina Martin – Președinte ANAT, Paul Mărășoiu – Directorul Direcţiei Generale Turistice și Virgiliu Dumitrașcu – Vicepreședintele Asociației Somelierilor din România l-au felicitat pe Laurenţiu Megelea în calitate de director general Travel Mix pentru iniţiativa pe care a avut-o, de a pune bazele unui proiect de promovare a turismului românesc și au tăiat pangliga de inaugurare a televiziunii Travel Mix.
Începând de astăzi, telespectatorii au la dispoziţie o noua sursă de inspiraţie pentru călătoriile lor și modalități diverse de petrecere a timpului liber în spaţii destinate exclusiv relaxării, iar clienții care activează în acest sector, au de azi, un partener de nadejde.
Travel Mix este o televiziune menită să promoveze turismul în toate formele lui: călătorie, afaceri, cultural, medical, religios, agroturism, ecoturism, etc. și oferă posibilitatea tuturor să descopere noi destinații turistice.
Postul de televiziune Travel Mix este liber la recepţie (FTA) si se distribuie la nivel national in reţelele de cablu UPC, Ines, AdNet TV, Next Gen, si urmeaza si in alte retele tv.
Travel Mix promite să devină un prieten de suflet, o televiziune cu tematică foarte diversificată: de la oraşele lumii, capitale europene, ghid de calatorie, destinaţii de lux, croaziere, destinaţii exotice, hoteluri de lux, restaurante de top, bar&pub, parcuri de distracţie, travel shopping, business travel, plaje de vis, pârtii de ski, trasee turistice, agenţii de turism, last minute, sporturi de vacanţă, locuri si oameni, jurnalist de ocazie, pescar în România, descoperă România, balneo turism, agro turism, muzee sub lupă, istorie şi tradiţii, lăcaşuri de cult, rezervaţii naturale, comorile din adâncuri, secretele naturii şi pâna la o serie de emisiuni gastronomice care prezintă reţete, secrete şi arome din întreaga lume.
Televiziunea transformă în turist fiecare telespectator, îl ia cu ea în explorare, în descifrarea codului poporului român si oferă posibilitatea întoarcerii la natură, la lumea sinceră a pădurilor, a râurilor cristaline, a florei și faunei pe care omul nu a reușit, încă, să o altereze prin prezența sa cotidiană. Călătorul se-nconjoară de ceea ce este tradițional, întorcându-se la origini prin simplitatea trăirilor în armonie cu natura și în ritm cu folclorul românesc.
Emisiunile oferă telespectatorului sub forma unor documentare, informaţii despre etnogeneza neamului, fiind un act personal de recuperare a memoriei pierdute în timp.
Telespectatorul are posibilitatea de a-și satisface curiozitatea în ceea ce privește destinații de vis, hoinărind prin imagini în locuri nevisate, cu speranța că într-o zi va păși în această lume spectaculoasă. Devenit prizonier fără voie pe țărmul propriului fotoliu – acesta se poate relaxa cu imagini de un colorit viu, desprinse dintr-o paletă pe care zeii și-au revărsat toate capriciile.
Travel Mix pune în valoare spiritul de aventură, dezvăluie locuri și momente de viață unice posibile prin abandonul, fie și doar pentru scurt timp, într-o lume care contrastează puternic cu cea în care trăim zi de zi.
Sunt prezentate, pe rând, în toată splendoarea lor, biserici, mănăstiri și alte lăcașuri de cult, în contextul continuității noastre pe aceste meleaguri. Lumea peșterilor își are de asemenea poveștile ei și propriile comori, un univers de o frumusețe rară pe care astăzi îl putem explora în voie.
Televiziunea prezinta mâncăruri exotice, rețete si arome unice transmise din vechime, al căror secret e păstrat cu sfințenie de maeștri bucătari, și inovații gastronomice capabile să convertească la noi pofte până și cele mai conservatoare papile gustative. Bucătari experimentaţi sau pur şi simplu oameni pasionaţi prezintă bucătăriile lumii şi nu este nevoie de paşaport, deoarece bunul gust nu are graniţe.
https://