Pe poteci spre inima ta

Ideea de bază din spatele acestei emisiuni este aceea de a trezi în oameni dragostea pentru natură dar și dorința de a se afla mai aproape de ea. Dorința de a descoperi mai mult, de a ajunge pe munte și, mai ales, de a face asta într-un mod mai înțelept, educat, mai plin de bunătate și sentimente frumoase.

pe poteci ioan in aer pt colita Încerc să aduc munții mai aproape de oameni, mai aproape de oraș, astfel încât oamenii să-și dorească apoi să ajungă și ei mai aproape de munți cu adevărat. Nu neapărat fizic, dar măcar într-un mod interior, printr-o bucurie legată de imaginile filmate si de trăirile de pe munte, pe care încerc să le prezint în mod cât mai natural și deschis. Nu doar pentru că vreau ca oamenii să se bucure de frumusețile pe care le avem în România, ci și pentru că știu că acestea, în special munții, pot să schimbe ceva în bine în oameni – dacă ei devin mai deschiși către ele.

Merg pe poteci, știind că ele mă vor ajuta să ajung cumva la inima oamenilor – unde să trezesc sentimente și dorințe și părți bune, adormite poate de multă vreme.

Informațiile prezentate în emisiune nu vor fi niciodată suficiente, așa că emisiunea nu este în primul rând una informativă. Informațiile există, le puteți găsi în atâtea surse – eu încerc în primul rând să trezesc dorința oamenilor de a merge și de a se informa. Dacă nu există dorință de a învăța, de a crește, degeaba prezinți informații. Și mă bucură că, în urma părerilor primite de la mulți urmăritori, realizez că acest lucru chiar se întâmplă!

Mi-aș dori ca asta să fie valabil pentru cât mai mulți oameni și, cu puțin ajutor (chiar și din partea voastră, a celor ce urmăresc emisiunea), să reușesc să fac cât mai multe episoade, cât mai frumoase, în cât mai mulți munți de la noi din țară (și poate cândva și de afară).

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co