Interne

Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri, 9 – 11 septembrie 2011, la Muzeul Ţăranului Român

Ca şi în anii trecuţi meşterii iconari şi cruceri ne vor petrece în zilele de 9, 10 şi 11 septembrie spre Ziua Crucii. De la zece dimineaţa până la şase seara în curtea MŢR le vom privi şi târgui icoanele, izvoadele, pristolnicele, pecetarele, miniaturile, îngerii ţesuţi, troiţele şi crucile, dar mai ales, le vom auzi poveştile despre meşteşugul şi atelierele lor.

 

Târgul nu-şi propune un rating commercial, este mai degrabă un tip de act cultural care încearcă să recupereze frumuseţea obiectului de cult şi a spaţiului din care provine şi redescoperă frumuseţea formei şi a tiparului vechi, dublată de inovaţiile interesante care creează cazuri atipice atât în creaţiile tradiţionale, cât şi în cele contemporane. Selecţia participanţilor se bazează pe criterii specifice domeniului (calitatea tehnicii şi a meşteşugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, inovaţii care să nu se îndepărteze excesiv de canon, evitarea serializării industriale pentru scopuri comerciale).

 

Anul acesta redeschidem seria Portrete / ateliere începută de MŢR în 2003 cu Mihaela Bercea, iconar din Brad.

Paul Balaci, crucer din satul Salcia şi Corina Petculescu, iconar, vor pune în discuţie prin atelierele lor mobile, istoria unor meşteşuguri, reconstituite şi recontextualizate, ce ţin de o bună raportare la spaţiul sacru.

 

Instalaţie Cruci de punte, Paul Balaci

9 – 14 septembrie 2011, Sala Acvariu

Vernisaj: 9 septembrie, ora 12.00

 

Instalaţia recontextualizează fragmentar un meşteşug dntr-o zonă devenită enclavă pentru spaţiul sacru – satul Salcia, Dolj. Paul Balaci este unul din ultimii cruceri din satul Salcia care mai închipuie astăzi cruci cum a apucat de la ai lui. Spaţiul de expunere încearcă să recupereze imaginea unui meşteşug pe cale de dispariţie şi să prezinte contextul şi dinamica în care meşterul lucrează astăzi. Atelierul va fi prezentat prin material fotografic şi documentar, cruci în diferite stadii şi obiectele finale. Prezent la tirg, meşterul Paul Balaci  recompune un atelier mobil  în care timp de 2 zile îşi demonstrează meşteşugul.

 

Portret / Atelier Corina Petculescu, expozeu vizual

9 septembrie – 6 octombrie, Sala Irina Nicolau

Vernisaj: 9 septembrie, ora 18.00

 

Corina Petculescu, iconar cu un solid background artistic, este unul dintre puţinii care recuperează meşteşugul icoanei întorcându-se cu fidelitale la canon şi la modelele vechilor şcoli de iconari din Transilvania: Savu Moga, Matei Ţîmforea, Ioan Pop, centrul de la Nicula şi reconstituie suportul original al icoanei folosind glaja, sticla manufacturată prin suflare, profile de rame şi tipare vechi, izvoade desenate direct după icoanele originale. Atelierul său va fi dublat de colecţia personală de artă ţărănească imaginînd un spaţiu în care obiectul de patrimoniu alături de obiectul creat şi de cel cotidian construiesc o relaţie armonioasă într-o locuire transfigurată de puterea imaginii sacre.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co