Interne

Telegondola va funcţiona la Sinaia

Lucrările se apropie de sfârşit la telegondola din Sinaia. Stâlpul 6 a fost mutat cu 45 metri în amonte, într-o zonă sigură, iar spre sfârşitul săptămânii vor începe probele tehnice. După cele patru luni în care a fost oprită, telegondola va face în această iarnă legătura între Sinaia şi Cota 1400. Bogdan Fălcescu, directorul Transport Urban, societatea care administrează telegondola, este bucuros că problema s-a rezolvat şi în sfârşit instalaţia pe cablu va funcţiona. ”Sunt foarte mulţumit până la acest punct de felul în care ne-am mişcat în ultima parte a lucrărilor. Stâlpul este aproape gata, iar săptămâna viitoare preconizăm probe de casă şi tehnice, astfel încât la 1 decembrie telegondola din Sinaia să fie funcţională pentru turiştii care vor să schieze sau doar să urce până la Cota 1400. De asemenea, vreau să adaug că sunt foarte mulţumit că vom reuşi să dăm drumul la telegondolă în contextul în care foarte mulţi răuvoitori au împiedicat funcţionarea şi au încercat să împiedice repornirea acesteia, folosindu-se de factorul politic”, a declarat Bogdan Fălcescu.
Pierderile financiare suferite de Transport Urban din cauza nefuncţionării telegondolei se ridică la câteva sute de mii de lei. Societatea speră să recupereze măcar o parte din această sumă de la proprietarul instalaţiei pe cablu, Dunărea SA.
C.B.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co