Trenduri ale turismului romanesc in 2011
Anul 2011 a adus turismului romanesc o scadere de pana la 20% a vacantelor de tip sejur pe litoral, dar si cresterea „sensibila” a turismului incoming (sosirile turistilor straini) si a pietei de corporate travel. Iata care au fost principalele trenduri ale anului in turismul romanesc, potrivit Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism .
Romania a atras in primele noua luni ale anului cu 12,6% mai multi turisti straini fata de anul trecut, cei mai multi provenind din Germania, Italia, Franta, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. In pofida acestui lucru, Romania nu a atins gradul de atractivitate scontat pentru turistii straini – statisticile arata ca ponderea turistilor straini in totalul turistilor care viziteaza Romania este cea mai mica din intreaga comunitate europeana, potrivit ANAT.
Iata principalele 10 tendinte in turismul romanesc:
1. Au existat destinatii interne care au avut o crestere importanta, precum Delta Dunarii;
2. Turismul de incoming (sosirile de turisti straini) desi inca aflat la valori mici, a avut cresteri sensibile;
3. Vacantele de tip sejur pe Litoral au scazut in medie cu 15-20% ;
4. Achizitionarea pachetelor balneare s-a bucurat de o usoara crestere;
5. Piata de corporate travel a inregistrat o crestere, pe fondul unui management financiar al marilor corporatii, care s-au repliat la noile conditii de criza;
6. Turismul de outgoing a crescut ca volum;
7. Exista un trend de polarizare si consolidare ceea ce inseamna ca agentiile mari au avut cresteri de volum si numar de turisti;
8. Unii dintre jucatorii mari si-au consolidat pozitia pe piata prin achizitii, francize, aliante sau parteneriate strategice;
9. In 2011 a crescut importanta social-media si a on-line-lui ca si canal de distributie, multi dintre membrii ANAT facand investitii substantiale in platforme online;
10.Sustinerea parteneriatul public-privat ca solutie pentru dezvoltarea accelerata a turismului romanesc.
Sursa: www.dailybusiness.ro