Costa Brava este ca o pictură unde artistul – în cazul acesta natura însăşi – a reuşit să îmbine cu o măiestrie desăvârşită verdele intens al pinilor, cu fineţea nisipului de aur, cu masivitatea rocilor şi cu albastrul ameţitor al mării. Printre numele mari care au avut o slăbiciune pentru Costa Brava se numără Salvador Dali şi Pablo Picasso, cei doi mari pictori spanioli ai secolului XX.
În zilele noastre, frumuseţea Costei Brava continuă să atragă turişti din toată lumea. Ea a rămas printre destinaţiile preferate ale călătorilor pentru peisajele sale superbe, pentru renumele Barcelonei şi, nu în ultimul rând, graţie climei sale deosebit de plăcute, chiar şi în anotimpurile mai reci. Lloret de Mar si Calella sunt staţiunile cele mai cochete şi căutate de pe Costa Brava.
Lloret de Mar este staţiunea recomandată celor care vin să îşi petreacă vacanţa în familie, iar Calella este preferată de tinerii aflaţi în căutarea distracţiei. La Costa Brava, turiştii pot practica windsurfing, scufundări, schi nautic sau se pot mulţumi să facă o plimbare cu vaporul. Ce au în comun Picasso, Gaudi şi Dali? Ei bine, răspunsul este Barcelona. Toţi trei au locuit şi au creat în capitala catalană. În inima Cataloniei se află Barcelona, „un oraş de negustori, cuceritori şi oameni cu educaţie aleasă, rafinaţi, cărora le place luxul”. Puţine lucruri s-au schimbat de când aceste rânduri au fost scrise într-un ghid de călătorie din secolul al XIX-lea. Pentru mulţi dintre vizitatorii oraşului, Barcelona se confundă cu arhitectura unică a lui Gaudi. De numele lui sunt legate multe poveşti cu parfum de legendă. Iată una dintre ele. La un an după începerea lucrărilor la o biserică neogotică, Gaudi e însărcinat să ducă proiectul la bun sfârşit. El schimbă toate planurile edificiului, şi prelungeşte termenele pe măsură ce şantierul avansează. Aceasta urma să fie Sagrada Familia, lucrarea în care Gaudi a investit cam tot ce mai avea: ultimii 16 ani din viaţă şi toţi banii câştigaţi. În final, barcelonezilor le-a rămas o construcţie fascinantă – însă neterminată – şi datoria morală de a o finaliza. Semnând diploma de arhitect a lui Gaudi, Elies Rogent spunea: „Cine ştie dacă am acordat această diplomă unui geniu sau unui nebun?” Se pare că timpul ne-a dat răspunsul: Gaudi a fost unul dintre cei mai geniali nebuni ai veacului său.
