Gazda de luna aceasta a Galei Premiilor VIP a fost Ambasad’Or Events & Leisure, care au oferit cadrul potrivit pentru decernarea de premii, un univers exclusivist, în care au fost celebrate personalităţi...
Luni, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla în general slab. Dimineaţa si noaptea se va produce ceaţă local în regiunile extracarpatice şi izolat...
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă două zile de weekend cu temperaturi în scădere, ceaţă, vreme închisă şi ploi slabe şi burniţă. Sâmbătă, vremea va fi în general închisă, cu ploi slabe în...
Această lună nu e cuprinsă în sezonul de schi, dar câteva pârtii din Europa s-au deschis deja. Preţurile sunt ceva mai mici faţă de cele din sezon. Zăpada s-a aşternut deja în...
Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului în regiunile vestice şi nord-vestice, unde cu totul izolat vor fi...
Târgul de carte Kilipirim, cunoscut pentru reducerile substanţiale practicate, va avea loc de miercuri până duminică, la Galeria Dalles din Bucureşti, informează site-ul oficial al gazdelor evenimentului. Ediţia de toamnă a Kilipirim...
Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, minus 12 grade Celsius, a fost înregistrată, marţi, în municipiul Topliţa, valori apropiate fiind consemnate şi de meteorologii din alte localităţi ale judeţului Harghita. Meteorologul...
În următoarea perioadă, vremea se va răci, se vor înregistra intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Conform unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în perioada...
O vacanţă pe litoralul grecesc, în octombrie, porneşte de la 55 de euro, cu cazarea şi transportul cu autocarul incluse în preţ. Cele mai ieftine sejururi din această toamnă sunt în staţiunea...
Vremea se va menţine joi mai caldă decât în mod obişnuit în prima decadă a lunii octombrie, cu maxime ce se vor încadra între 22 şi 30 de grade şi minime, în...
Revista „Vacanţe şi Călătorii” şi Fundaţia Amfiteatru organizează în perioada 21-30 octombrie 2011, în pasajul Universităţii, editia a XIV-a a Salonului Naţional de Fotografie Turistică. Concursul se adresează tuturor celor pasionaţi de...
Pentru intervalul august – octombrie 2011, informaţiile meteo vin de la Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu. În luna august, regimul termic al aerului va înregistra valori peste mediile multianuale...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co