Îndrăgostiţi care au venit în acesta sfârşit de săptămâna pe pârtia Kalsinderu din Buşteni au observat că iubirea le poate aduce şi câştiguri materiale. Practic, aceştia au primit un certificat de căsătorie...
Căldura nu a afectat pârtiile de schi de pe Valea Prahovei. Chiar dacă primăvara s-a instalat cam devreme la munte, domeniul schiabil din Azuga arată ca în plin sezon de iarnă. În...
Grad mare de ocupare în acest sfârşit de săptămână la unităţile de cazare de pe Valea Prahovei. În Azuga, lângă pârtia Sorica, toate camerele sunt rezervate, semn că în preferinţele de vacanţă...
Cine romantice, împachetări cu ciocolată, căzi pline cu petale de trandafiri, dulciuri şi aranjamente florale spectaculoase. Aşa vor fi întâmpinaţi în acest weekend îndrăgostiţii care se vor caza la unităţile de 4...
Schiorii legitimaţi la Clubul Carpaţi Sinaia au obţinut 13 medalii la campionatul naţional de schi pentru copii organizat la Baia Sprie. La categoria 12 – 13 ani, Raluca Preda a obţinut locul...
Mai sunt câteva zile până la ziua îndrăgostiţilor şi agenţiile de turism se întrec în oferte care mai de care mai tentante. Dacă vreţi neapărat să faceţi iubitei sau iubitului o surpriză...
Elena Udrea şi Roberta Anastase au inaugurat în weekend la Buşteni primul fun park din România. Ministrul Turismului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu s-au mulţumit doar să admire instalaţiile de la baza...
Staţiunea Buşteni a găzduit în weekend Cupa Mondială de Escaladă. Cei mai buni căţărători din lume au luat startul pe cele două estacade spectaculoase: cea de dificultate şi cea de viteză. De...
Staţiunea Buşteni găzduieşte în aceast weekend finala Cupei Mondiale de Escaladă pe Gheaţă. Evenimentul, organizat de administraţia locală şi Clubul Alpin Român, a reunit anul acesta cel mai mare număr de participanţi...
Este vacanţă, iar pârtiile de schi de pe Valea Prahovei sunt pline cu elevi, care desluşesc tainele sporturilor de iarnă. În timp ce unii prichindei abia acum se pregătesc să ia primele...
Turiştii care vor alege să petreacă sfârşitul de săptămână la schi, pe pârtiile din Azuga, au parte de noutăţi. Administratorii domeniului schiabil vor deschide mâine pârtia de dificultate medie Sorica – La...
Salvamontiştii din Buşteni avertizează că în Munţii Bucegi este risc de avalanşă. În ultimele zile vântul a suflat cu putere şi a spulberat zăpada de pe văi. În mai multe zone s-au...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co