Mai mulţi turişti pentru Moldova şi Bucovina

Pe final de an, a venit momentul ca asociaţia InfoTurism să tragă linie şi să se bucure de roadele proiectului „Promovare online şi offline a obiectivelor naturale şi antropice cu potenţial turistic major din zona Nord-Est”. Este vorba de un proiect de promovare turistică a Moldovei şi Bucovinei, care s-a întins pe durata a 12 luni şi a adus în prim-plan obiective turistice mai puţin cunoscute.
Proiectul demarat la începutul anului a avut ca principal ţel dezvoltarea şi consolidarea turismului intern în regiunea Nord-Est, atât prin creşterea numărului de turişti care vizitează zonă, cât şi prin creşterea duratei medii a unui sejur. Concret, asociaţia Infoturism a demarat mai multe acţiuni de promovare, precum realizarea unui portal complex de informare turistică, distribuirea unor cataloage şi broşuri, dar şi participarea la numeroase târguri şi expoziţii din domeniul turismului.
Site-ul cuprinde prezentarea obiectivelor şi traseelor turistice, dar şi un calendar al evenimentelor ce pot prezenta interes pentru potenţialii turişti.
Printre obiectivele promovate prin proiect se regăsesc comunele Fundu Moldovei şi Vorona, Rezervaţia de zimbri Vânători, dar şi Pietrele Doamnei. Valoarea totală alocată proiectului prin prgramul Regio trece de 1 milion de RON.