Premieră la Odeon: Când Isadora dansa
Miercuri şi joi seară, teatrul Odean a găzduit primele două reprezentaţii ale spectacolului „Când Isadora dansa”. Pentru această montare a piesei lui Martin Sherman, Răzvan Mazilu semnează regia, coregrafia şi costumele, iar rezultatul este un show plin de graţie, sensibilitate şi umor.
Isadora Duncan şi Serghei Esenin se căsătoresc la Moscova în 1922. El avea 27 de ani, ea 45. Ea era o legendă a dansului la nivel mondial. El era cunoscut drept „poetul huligan”, titlu care îl înlocuise pe cel primit iniţial: „poetul ţăran”. Deşi Isadora ştia foarte puţină rusă, iar Serghei nu vorbea nici franceză, nici engleză, comunicau prin gesturi. Îi legau arta şi un fel de idealism revoluţionar. Isadora avea nevoie de translator ca să înţeleagă poemele lui Serghei, dar le considera muzicale, iar pe autor un geniu. Legătura lor intensă i-a consumat pe amândoi. Cam asta este biografia de la care pleacă Martin Sherman în scrierea piesei. Se opreşte la momentul 1923 şi o găseşte pe Isadora la Paris: falită, fără casă, într-o căsnicie gălăgioasă cu Serghei, dar, în continuare, sigură că poate vorbi oamenilor despre frumos prin dans.





