Află cum va fi vremea până la finalul acestei săptămâni
Vremea continuă să se mai încălzească până joi, când maximele vor atinge 20 de grade în sud-vestul ţării şi 12-13 grade în jumătatea de nord a Moldovei. De vineri, însă, masa de aer rece revine asupra ţării noastre şi va rămâne cel puţin până duminică.
Astăzi, în capitală, temperatura maximă va ajunge la 19 grade Celsius, iar spre seară se vor strânge câţiva nori.
În restul ţării, cerul va fi variabil, dar către seară se înnorează şi ajung local şi ploile slabe. Vântul se înţeteşte în vest şi la munte, dar vremea este apropiată de normalul termic al acestei date, cu temperaturi maxime între 10 şi 20 de grade. În zona înaltă, trecător, precipitaţiile se transformă în lapoviţă şi poate chiar ninsoare.
Astăzi, la amiază, sunt doar 12-13 grade la Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare şi Cluj-Napoca, dar temperaturi mai mari sunt aşteptate în jumătatea de sud a Transilvaniei, unde norii şi ploile ajung mai tarziu: 16-17 grade vor fi la Sibiu, Braşov şi Miercurea Ciuc.
De mâine va ploua şi în capitală, dar sunt şanse şi de soare, maximele ajungând la 17 grade la amiază.
Mâine, cerul se limpezeşte în vest, dar în restul teritoriului mai sunt înnorări temporare. Pe arii restrânse mai plouă slab, îndeosebi în sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în depresiuni şi 18-19 grade în sud-vest.
Joi, sunt aşteptate 20 de grade Celsius în Bucuresti şi vreme frumoasă.
În nordul, centrul şi estul ţării, cerul va fi variabil, dar către seară, norii se adună din nou, iar pe arii relativ extinse va ploua. Temperaturile maxime cresc puţin, faţă de miercuri, şi ajung la 21-22 de grade în sud-vest, dar rămân sub 15 grade în depresiuni şi în jumătatea de nord a Moldovei.
sursa: stiri.rol.ro