Externe

Ai merge în septembrie pe litoralul grecesc cu 100 de euro, transportul inclus?

O vacanţă ieftină pe litoralul grecesc te costă în această perioadă între 85 de euro şi 157 de euro, cu transportul cu autocarul inclus în preţ. Banii acoperă cazarea la unităţi de 2-3 stele, pe lângă transport. Sithonia,Corfuşi Thassos sunt câteva dintre destinaţiile accesibile pentru mai puţin de 160 de euro în luna a doua jumătate a lunii septembrie.

O vacanţă ieftină în peninsula Sithnonia din Halkidiki ajunge în această perioadă la 85 de euro. În aceşti bani intră 7 nopţi cazare la ovilă de 3 margarete şi transport cu autocarul. Plecarea către Grecia este pe 23 septembrie.

Cu nici 94 de euro mergi într-un sejur de 9 zile într-o staţiune din insula Corfu. Banii acoperă 6 nopţi cazare la ovilă de 2 margarete şi transportul cu autocarul. Pe 22 septembrie se pleacă spreCorfu.

Dacă vrei să mergi în această toamnă într-o vacanţă în Leptokaria, trebuie să ştii că un sejur de 8 zile aici se ridică la 105 euro. Banii acoperă 7 nopţi cazare la un hotel de 3 stele din staţiune.

23 septembrie este data la care porneşte spre Grecia. 

Cu 128 de euro mergi într-o vacanţă de 8 zile într-o staţiune din insula Thassos. În aceşti bani intră 7 nopţi cazare la ovilă de 3 margarete şi transportul cu autocarul. Plecarea către Thassos are loc pe 21 septembrie. 

O vacanţă de 8 zile în staţiunea Olympic Beach te costă 157 de euro, în această perioadă. În aceşti bani intră 7 nopţi cazare la un hotel de 3 stele şi transportul cu autocarul. Pe 23 septembrie se pleacă spre Olympic Beach.

sursa: money.ro

 

1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co