Interne

Autorităţile locale trebuie implicate în Strategia Dunării

În cadrul reuniunii SUERD au fost abordate aspecte legate de proiectele prioritare ale României în domeniu şi modalităţile de finanţare

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat ieri că autorităţile locale din zonele din vecinătatea Dunării trebuie implicate în Strategia Dunării şi încurajate să depună proiecte. Udrea a participat la prima reuniune a Consiliului Director al Forumului naţional pentru implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), desfăşurată la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE). La reuniune au fost prezenţi şi ministrul Afacerilor Externe, Theodor Baconschi, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, şi cel al Mediului, Laszlo Borbely. În cadrul reuniunii au fost abordate aspecte legate de stadiul implementării SUERD, calendarul evenimentelor care urmează să fie organizate până la finele anului, proiectele prioritare ale României în domeniu şi modalităţile de finanţare.

„Din discuţie a reieşit că România nu trebuie să piardă rolul important din cadrul acestei strategii”, a precizat Elena Udrea.

Aceasta a mai adăugat că nu există fonduri speciale alocate strategiei europene a Dunării, dar pot fi folosite fonduri europene destinate altor programe.

MDRT vrea ca Dunărea să aibă un brand turistic propriu

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a propus, în cadrul Strategiei Dunării, un proiect european în care atribuţiile României vizează printre altele turismul şi cultura, ca Dunărea să aibă un brand turistic propriu, cu care să poată fi promovată la nivel mondial. Udrea a mai spus că autorităţile locale din zonele din vecinătatea Dunării trebuie implicate în Strategia Dunării şi încurajate să depună proiecte.

Patru axe prioritare

Strategia Dunării are patru axe prioritare, respectiv conectivitatea (transport intermodal, cultură şi turism, reţele de energie), protecţia mediului (managementul resurselor de apă, protecţia biodiversităţii şi managementul riscurilor), creşterea prosperităţii regiunii Dunării (educaţie, cercetare, competitivitate) şi îmbunătăţirea sistemului de guvernare (capacitate instituţională şi securitate internă).

Beneficiile vor fi creşterea competitivităţii, obţinerea de avantaje economice, respectiv atragerea de investiţii în domenii strategice

Pentru România, beneficiile proiectului vor fi creşterea competitivităţii şi a atractivităţii oraşelor şi satelor de la Dunăre, obţinerea de avantaje economice prin încheierea de parteneriate de business şi prin cooperări între sectorul public şi cel privat, respectiv atragerea de investiţii în domenii strategice precum infrastructurile de transport, mediu şi energie, potrivit MAE, minister care are rolul de coordonare a instituţiilor implicate şi de reprezentare externă a României pe acest subiect.

sursa: curierulnational.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co