Interne

Cât câştigă RATB cu autobuzele supraetajate

Autobuzele turistice supraetajate (double-decker), închiriate de RATB pentru proiectul Bucharest City Tour, au atras circa 25.500 de turişti plătitori în primele trei luni de la inaugurare, uşor sub calculele iniţiale, care înaintau un număr total de 26.700 de turişti.

Din cei 25.500 de turişti, 92% sunt adulţi şi 8% sunt tineri cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârste sub 7 ani nu plătesc bilet, astfel că Regia Autonomă de Transport Bucureşti nu a contabilizat şi numărul acestora.

Astfel, proiectul Bucharest City Tour a generat venituri de 603.800 de lei (140.400 euro) în primele trei luni de la inaugurare, cu 13% sub estimarea iniţială de 700.000 de lei. În prima lună, respectiv în august, autobuzele turistice au transportat 10.332 de turişti, care au generat încasări de 241.590 lei.

Cele patru autobuze supraetajate au fost închiriate de RATB de la Regia de Transport din Constanţa cu 60.000 de euro pe trei luni, proiectul Bucharest City Tour fiind inaugurat la sfârşitul lunii iulie.

Potrivit reprezentanţilor RATB, autobuzele vor circula şi pe perioada iernii, însă până în prezent nu s-au stabilit condiţiile tehnice care vor permite continuarea proiectului în perioada menţionată.

Elena Udrea, ministrul Turismului, a precizat la data inaugurării că toate costurile care ţin de promovarea programului vor fi suportate de către minister. Costurile de închiriere s-au ridicat la aproximativ 60.000 de euro pentru trei luni, fiind suportate de către RATB.

Costul unui bilet pentru Bucharest City Tour este de 25 de lei pentru un adulţi şi 10 lei pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi poate fi cumpărat direct din autobuzele turistice.

Autobuzele circulă pe traseul Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, apoi din nou prin Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Presei.

sursa: dailybusiness.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co