Imobiliare Valea Prahovei
Interne

Cei mai buni brutari, cofetari şi bucătari se reîntâlnesc la GastroPan 2012!

Ne mai desparte o săptămână de cel mai important eveniment autohton din domeniile morăritului panificaţiei, cofetăriei şi alimentaţiei publice. Peste 100 de expozanţi din 16 ţări vor expune la ediţia a patra a expoziţiei internaţionale GastroPan, pe o suprafaţă de 6.000 mp, ultimele tendinţe din domeniu. În jur de 13.000 de specialişti şi antreprenori sunt aşteptaţi să viziteze evenimentul în perioada 23-25 martie, la Centrul Expo President din Târgu Mureş. Vă prezentăm cele mai atractive momente de la GastroPan.
Evenimentul se adresează afacerilor de profil – prin gama variată de materii prime, echipamente, dotări şi accesorii prezentate la standuri, dar şi publicului larg – care va avea oportunitatea de a cunoaşte şi a degusta cele mai bune produse de panificaţie, cofetărie şi gastronomie.
Având un profund caracter practic, în cadrul expoziţiei se vor desfăşura numeroase programe demonstrative şi concursuri de specialitate.
Zona Demo: spaţiul inovaţiei şi talentului
Cele mai apetisante momente de la GastroPan vor dovedi publicului valoarea şi talentul pe care le implică meseriile de brutar, cofetar sau bucătar. Cel mai important este faptul că Zona Demo va crea şansa unor schimburi de experienţe, reunind atât specialişti români şi străini medaliaţi olimpic în meseriile pe care le practică, cât şi oameni aflaţi la începutul carierei, ale căror talente merită să fie descoperite.
Vor putea fi admirate creaţii artistice din ciocolată, zahăr sau marţipan, sculpturi deosebite în fructe şi legume, dar şi tehnici de preparare a îngheţatei artizanale, de decorare a torturilor. Vizitatorii vor mai urmări show-uri de gătit susţinute de bucătari renumiţi, o expoziţie a platourilor culinare şi în acelaşi timp vor putea degusta produse de panificaţie şi patiserie coapte la faţa locului.
100 de concurenţi la 3 secţiuni şi 7 categorii de concurs
Concursurile GastroPan au scopul de a promova talentele brutarilor, cofetarilor şi bucătarilor şi de a impulsiona creşterea calităţii produselor de pe piaţa panificaţiei, patiserie şi alimentaţie publice.
La secţiunea Panificaţie, vineri, brutari din toată ţara vor prezenta cele mai bune sortimente de pâine, produse de patiserie şi piese artistice din aluat de panificaţie (tematica: Omul şi Pâinea). Cel mai râvnit premiu al zilei va fi trofeul Pâinea Anului 2012. Sâmbătă, la secţiunea Cofetărie, concurenţii vor expune cele mai reuşite torturi de nuntă şi piese artistice din ciocolată, zahăr sau marţipan (având ca tematică: Natura) dar şi cele mai bune sortimente de îngheţată artizanală. Premiile zilei vor fi Tortul Anului 2012 şi Îngheţata Anului 2012. Duminică intră în arenă bucătarii, care se vor întrece în prepararea celor mai reuşite platouri culinare.
Accesul la expoziţia GastroPan 2012 este liber, de vineri până duminică, în intervalul orar 10-18.
Daniel MAIOR
Responsabil Promovare & PR
info@gastropan.ro
0266 219 392
www.gastropan.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co