Interne

Un nou complex turistic de lux, lângă Suceava

Potrivit unui comunicat al firmei care a iniţiat această investiţie, Dragomirna Golf Resort, proiectul prevede dezvoltarea unui complex turistic în jurul unui teren de golf realizat la standard internaţional, arată Mediafax.
„Mica staţiune turistică ce urmează a fi realizată fascinează printr-o concepţie remarcabilă şi este amplasată într-un cadru natural extrem de pitoresc, mărginit pe două laturi de pădure, cu vedere spre lacul Lipoveni şi râul Suceava”, menţioneaza firma citată.


Proiectul, estimat la peste 40 de milioane de euro, va include un hotel, un teren de golf cu 18 cupe, o academie de golf cu teren de instruire de nouă cupe şi facilităţi specifice, un centru de conferinte modular, un centru SPA, tratamente cosmetice şi înfrumuseţare, terenuri de sport, spaţii comerciale, restaurante, scenă pentru spectacole în aer liber şi zone dedicate agrementului.
Totodată, complexul turistic, care se va întinde pe o suprafaţă de o sută de hectare, are avantajul că se află în apropiere de aeroportul din Suceava.
În comunicat se menţionează că principalele componente ale Dragomirna Golf Resort sunt construcţia unui hotel cu clasificare internaţională de patru sau cinci stele, având 150 de camere, un centru de conferinţe cu o capacitate de 600 de locuri, iar construcţia modulară va permite divizarea acestuia în săli de conferinţă mai mici, un centru SPA pentru relaxare, întins pe o suprafaţă de 1.500 metri pătrati şi al cărui management va fi furnizat de un operator internaţional, o piscină cu zone interioară şi exterioară.
În complex va fi amenajată o zonă de evenimente cu scenă pentru spectacole în aer liber, locuri de joacă pentru copii şi un club Multisport, care va beneficia de terenuri de tenis şi minifotbal.
Dragomirna Golf Resort menţionează că în România există, în present, peste 3.000 de jucători de golf, majoritatea cetăţeni străini, fiind peste 500 de jucători români, numărul acestora fiind în creştere, ca rezultat al cursurilor de instruire furnizate de cluburile de golf existente.


sursa: wall-street.ro

2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co