Crăciun în Bucovina 2011
Zeci de localităţi sucevene vor participa la programul „Crăciun în Bucovina. ”Manifestările cuprinse în programul „Crăciun în Bucovina” de anul acesta vor avea loc în 30 de localităţi ale judeţului Suceava. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul unei întâlniri cu primarii suceveni că în momentul de faţă a fost definitivat programul manifestărilor pentru „Crăciun în Bucovina”, acestea urmând să se desfăşoare în mai multe zone ale judeţului.
Potrivit programului „Crăciun în Bucovina”, în data de 16 decembrie, pe esplanada din faţa Consiliului Judeţean Suceava va fi deschis Târgul de Crăciun, în cadrul căruia, în fiecare zi, până pe 23 decembrie a.c. vor avea loc spectacole de colinde. De asemenea, pe 22 decembrie, de la ora 9:00, în Muzeul Satului Bucovinean va avea loc „Ignatul porcului” şi, tot în aceeaşi zi, de la 19:30, în Catedrala Romano-Catolică din Suceava va avea loc un concert de colinde susţinut de Grigore Leşe.
Potrivit programului, în perioada 23 – 31 decembrie, în parcarea Iulius Mall va avea loc „Săptămâna magică – Târgul de Crăciun”. Spectacolul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou va fi organizat în data de 27 decembrie, pe esplanada din faţa Consiliului Judeţean, în cadrul căruia sucevenii vor putea asista la parada formaţiilor de datini şi obiceiuri din mai multe localităţi ale judeţului.