Externe

Cumpără-ţi acum o vacanţă la jumătate de preţ!

Agenţiile oferă reduceri de până la 50% doar pentru sejururile cumpărate pe durata Târgului de Turism al României. Începând de ieri şi până duminică, la Romexpo vă aşteaptă peste 150 de operatori turistici din 21 de ţări. Cele mai căutate destinaţii pentru această vară sunt Bulgaria, Grecia şi Turcia.
Târgul de Turism al României se desfăşoară în perioada 31 martie – 3 aprilie la centrul expoziţional Romexpo din Capitală. Vremea caldă şi faptul că sezonul estival începe oficial peste numai o lună i-au convins pe români să vină chiar de la primele ore ale dimineţii pentru a compara şi cumpăra pachetele operatorilor prezenţi.

Opţiuni sunt din belşug: peste 150 de agenţii de turism din 21 de ţări. Încercând să scoată industria turistică din criză, operatorii au venit „înarmaţi” cu reduceri speciale pentru pachetele de vacanţă cumpărate în timpul târgului. Aceste discounturi (cuprinse între 10 şi 20%), cumulate cu reducerile de înscrieri timpurii (care ajung până la 30-40%), i-ar putea ajuta pe români să scoată din buzunare doar jumătate din banii pe care i-ar fi plătit în mod normal pentru vacanţele de vară. Spre exemplu, dacă vor cumpăra acum un sejur de şapte nopţi la un hotel de cinci stele din Turcia (regim all-inclusive şi transportul inclus), românii vor plăti numai 239 de euro, în timp ce preţul unui pachet cumpărat după ce perioada reducerilor se va încheia depăşeşte 400 de euro.

Bulgaria, vecină cu „Grădina Carpaţilor”

Primele standuri pe care le puteţi vedea atunci când intraţi în pavilionul central al centrului de expoziţii sunt cele de promovare a Bulgariei şi a României, alăturate. Mai departe, agenţiile vecinilor de la sud îşi prezintă ofertele all-inclusive şi noile facilităţi speciale pentru copii. Însă şi operatorii autohtoni valorifică preferinţa românilor pentru Bulgaria. Aceştia oferă pachetele pentru Nisipurile de Aur în regim all-inclusiv sau demispensiune.

Astfel, pentru o noapte de cazare la un hotel de patru stele, preţurile pornesc de la 24 de euro (demipensiune) sau 30 de euro (all-inclusiv), însă sunt valabile numai în perioada 1 – 15 iunie. Ele cresc cu până la 20 de euro pentru intervalul iulie – august. În preţ este inclus şi accesul la sala de fitness şi spa. Aşa cum au făcut şi hotelierii români, operatorii bulgari oferă acum servicii de babysitting şi săli utilate special pentru amuzamentul clienţilor cu vârste de până la 7 ani.

Grecia, gata de revenire

Violenţele de pe străzile Atenei au rămas doar amintiri, însă nici acestea suficient de puternice pentru a-i speria pe români. Interesul lor pentru Grecia a revenit, iar agenţiile au început să ofere iar pachete pentru Halkidiki şi Corfu. În medie, preţul unui sejur cu destinaţia Creta (transportul cu autocarul şi regim demipensiune) porneşte de la 330 de euro de persoană pentru o vacanţă în plin sezon. Pentru Rhodos şi Paralia Katerini, preţurile pornesc de la 50 de euro de persoană pe noapte la un hotel de cinci stele. Elenii se aşteaptă ca numărul de turişti români pe care îi vor găzdui în acest an să crească la 300.000. Opţiunile din zona Mării Mediterane s-au diminuat considerabil după ce au izbucnit protestele în ţările arabe.

Turcia, câştigătoarea acestei veri

Dacă vara trecută Egiptul şi Tunisia s-au dovedit gazde bune pentru românii care ocoleau Grecia din cauza protestelor, acum cu greu poţi găsi o agenţie care încă mai oferă pachete către cele două destinaţii. Majoritatea programelor încă există, dar „în expectativă”, cel puţin oficial. În realitate, reprezentanţii mai multor operatori ne-au spus că nu intenţionează să reia destinaţiile în această vară, poate numai în toamnă.

Acum, operatorii cred că românii se vor îndrepta către Turcia şi au acţionat în consecinţă: ofertele pentru această destinaţie par mai numeroase ca oricând. Charterele către Turcia decolează de trei ori pe săptămână. Preţul unui bilet de avion nu depăşeşte 20 de euro, însă veţi fi nevoiţi să achitaţi taxa de aeroport, care ajunge până la 95 de euro. Dacă optaţi pentru transportul cu autocarul, atunci veţi scoate din buzunar între 80 şi 100 de euro, în funcţie de oraşul din care se face plecarea. Începând de la jumătatea lunii iunie, preţul unui sejur de şapte nopţi la un hotel de patru stele din Kusadasi, în regim all-inclusive, porneşte de la 239 de euro şi ajunge până la 300 de euro pentru sezonul de vârf. În aceste preţuri este inclus transportul.


sursa: adevarul.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co