Fraţii Dardenne la Festivalul Filmului Francofon
Ediţia 2012 a Festivalului Filmului Francofon se va deschide mâine seară cu u regizorul canadian Eduardo Lucatero, care va prezenta publicului documentarul său eveniment despre tanatologie, Cei Vii. Proiecţia va fi găzduită de sala de cinema Elvira Popescu începând cu ora 18.30. Festivalul Filmului Francofon este organizat de Institutul Francez, Ambasada Franţei şi Ambasada Canadei şi aduce la Bucureşti filme din mai bine de 10 ţări. Printre propunerile din acest an, Belgia aduce pe marile ecrane o retrospectivă a fraţilor Dardenne, cu cele două premii Palme d’Or de la Cannes, pentru Rosetta (1999) şi Copilul (2005). În plus, veţi putea vedea cel mai recent film al celor doi regizori belgieni: „Băiatul cu bicicleta”, care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Cannes anul trecut. Din programul festivalului mai fac parte coproducţia „Camera Mică”, un film foarte sensibil despre bătrâneţe şi despre căldura relaţiilor umane, „Tahrir 2011”, un documentar despre revoluţiile din lumea arabă şi „Nebunia Almayer”, cea mai recentă peliculă a regizoarei belgiene Chantal Ackerman. Festivalul ţine o săptămână, toate proiecţiile având loc la Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din Bucureşti.