Gala Premiilor VIP, ediţia august 2011 – GALERIE FOTO
Ediţia din această lună a avut loc într-un nou cadru: gazda evenimentului, Ambasad’Or Events & Leisure, a oferit o locaţie exclusivistă, creând în jurul piscinei un spaţiu aparte pentru celebrarea personalităţilor de marcă din societatea românească.
Ediţia de decernare a Premiilor VIP de luna aceasta s-a realizat în spiritul campaniei Superlativelor VIP, campanie care deja şi-a anuntat startul. VIP şi-a propus încă o dată să ridice calitatea la rangul de valoare şi să îşi demonstreze aprecierea pentru munca şi efortul depus de cei care constituie deja modele în societatea românească şi care s-au aflat printre premianţii serii. Am pornit, aşadar, în căutarea performanţei, a calităţii şi a meritelor obţinute în decursul anului aflat în curs. Punctul final îl va constitui seara de 16 ianuarie, când îi vom avea pe scena Galei Superlativelor VIP pe cei mai importanţi oameni ai anului 2011.
Cea de-a 106-a ediţie a Galei Premiilor VIP a început cu decernarea premiului dedicat performanţei pe plan muzical. Beatrice Rancea, persoana care ştie ce înseamnă preţul succesului şi importanţa continuităţii, a fost cea care a înmânat premiul pentru Muzică sopranei Valentina Nafornita. Câştigatoarea acestei categorii s-a aflat pentru prima dată alături de noi şi a primit acest premiu ca un semn de susţinere pentru noul drum, în lumea operei, ce i s-a arătat odată cu câştigarea premiului internaţional BBC Cardiff Singer of the World.
Deşi este vacanţă, am văzut că teatrul continuă să ne aducă noi producţii pe scenă. Alexandru Bindea, unul dintre actorii Teatrului Naţional Bucureşti, a fost cel care a numit câştigatorul la categoria Teatru. “Marea dragoste a lui Sebastian” nu ar fi avut acelaşi succes dacă nu s-ar fi bucurat de o distribuţie de excepţie. Aşadar, Rodica Mandache, Marius Manole, Istvan Teglas, Ana Ioana Macarie şi, nu în ultimul rând, Diana Mihailopol, regizoarea piesei, au urcat pe scena Premiilor VIP pentru a ne mulţumi pentru acordarea premiului la categoria Teatru.
Primul Special al serii a fost acordat în spiritul vacanţei. “Vara pe uliţă” nu ne aminteşte doar de vacanţele copilăriei, este şi unul din proiectele Muzeului Naţional al Satului, constituit într-o tabără de creaţie în care 800 de copii au învăţat din tainele meştesugurilor tradiţionale direct de la meşterii populari. Pentru a primi Premiul Special, am avut-o alături de noi pe doamna Lia Cozma, Directorul de Programe al Muzeului Satului “Dimitrie Gusti”, diploma fiindu-i înmânată de Radu Ille, un bun cunoscător al portului şi tradiţiilor populare.
O artistă extrem de sensibilă, dar care emană forţă şi energie prin fiecare apariţie, este Maria Radu, cea care a anunţat premiul pentru Cultură. Admirat pentru galeriile de artă din Statele Unite ale Americii, dar şi din Europa, de data aceasta a primit şi admiraţia noastră pentru expoziţia realizată în semn de omagiu adus Istambulului prin lucrările dedicate metropolei de pe Bosfor. Mihai Potcoavă, pictor român, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România încă din 1998, unul din pictorii care au realizat expoziţia “Istambului văzut prin ochii a cinci români”, a primit premiul de luna aceasta la categoria Cultură.
Premiul pentru Brand-ul lunii nu avea cum să nu se îndrepte tot către cei care aduc vacanţa mai aproape de noi. Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu au invitat în scenă pe domnul Laurenţiu Megelea, directorul Travel Mix TV, pentru a-i înmâna diploma pentru premiul Brand-ul Lunii, pentru o televiziune aflată abia la început, dar cu gânduri mari de a promova natura, tradiţiile, istoria şi tot ce are mai frumos de oferit România.
Cristian Ţopescu, un om care are şi o foarte mare pasiune pentru tot ceea ce înseamnă mişcare, performanţă şi sport, a urcat pe scena Galei Premiilor VIP pentru a-l anunţa pe unul dintre campionii României, a cărui carieră a început cu mai bine de 44 de ani în urmă. Aşadar, premiul pentru Sport i s-a cuvenit lui Ivan Patzaichin, omul căruia nu i-a fost frică de “ape tulburi”.
După cum ne-am obişnuit în fiecare vară, şi anul acesta am avut parte de o serie de debuturi pe scena muzicală romanesca. Aprecierea din partea VIP nu s-a putut limita doar la un singur nume, aşa că la categoria Debut am avut doi premianţi. DJ Andi a fost cel care i-a invitat în scenă, pentru a primi premiul, pe Liviu Hodor şi Mona, care au intrat imediat în topurile româneşti cu hit-ul “Sweet Love”. Cel de-al doilea premiu pentru debut a fost acordat Amnei, care se bucura de succes în topurile naţionale şi internaţionale cu piesa “Tell me why”.
Radu SÎrbu a răspuns invitaţiei noastre şi ne-a fost alături pentru acordarea distincţiei pentru categoria Film. Premiul a fost acordat lui Bogdan Dumitrache, cel căruia i-a fost decernat de curând premiul pentru cea mai bună interpretare masculină într-un rol principal în cadrul Festivalului de la Locarno.
Mare iubitoare a muzicii populare şi portului românesc, Marinela Pârvu, a acordat premiul pentru unul din domeniile cele mai apropiate de sufletul dânsei. La categoria Artă Populară, revista VIP a ales să acorde distincţia doamnei Elisabeta Turcu, pentru că demonstrează pasiune în fiecare din melodiile dumneaei promovând tradiţia românească peste tot în lume.
Cristian Ciocan ne-a bucurat inca o data cu prezenta si a fost alaturi de noi pentru a anunta premiul pentru Stiinta si Viata. Ne-au impartasit tainele meseriei lor si ne-au demonstrat cateva din actiunile de prim ajutor si pentru acest lucru au organizat ziua portilor deschise pentru cetateni in data de 26 iulie pe Stadionul Dinamo. Pentru a primi premiul la categoria Stiinta si Viata in numele Serviciului de Ambulanta Bucuresti – Ilfov am avut-o alaturi de noi pe Alis Grasu.
Premiul la categoria Excelenta a fost inmanat cu emotie in glas, dar in special cu mandrie, de catre actrita si scriitoarea Olga Delia Mateescu spunand: “N-as fi pierdut placerea de a-i multumi unui mare actor, unui mare partener, unui mare prieten”. Dupa ce a primit distinctia, maestrul Ion Besoiu a multumit spunand ca: “ A fost o mare sarbatoare aceasta diploma din partea revistei VIP”.
Chiar daca tot mai multi oameni de media nu ii mai aroga televiziunii calitatea educativa pe care ar trebui sa o aiba, premiul la categoria Mass-Media a fost inmanat unei echipe ce a dovedit calitate, originalitate, dedicatie si profesionalism in realizarea – timp de aproape cinci decenii – emisiunii “Teleenciclopedia”. Premiul a fost ridicat in numele intregii echipe de catre unul dintre cei patru naratori ai emisiunii – Mircea Necsa, fiindu-i inmanat de catre Margareta Paslaru.
Pentru a inmana premiul pentru categoria Evenimentul lunii, un domeniu care a luat amploare atat la nivel national, cat si international, a urcat pe scena maestrul Florin Zamfirescu, un actor care iubeste cu aceeasi patima atat platoul de filmare, cat si scena teatrului. Castigatorii distinctiei din aceasta luna pentru categoria Evenimentul lunii nu vizeaza celebritatea, ci sustin si incurajeaza calitatea, talentul si dedicatia in domeniul cinematografic – Festivalului Intervational de Film Independent „Anonimul”.
Artistul si profesorul Florian Lungu, una dintre cele mai implicate si importante personalitati ale jazzului romanesc, a acordat Premiul Special al Galei din luna august celui care a initiat si a promovat Blues-ul in Romania timp de mai mult de un deceniu. Plecat din Romania in cautarea blues-ului inca dinainte de ’89 G.Weinberger s-a intors in Romania pentru a arata melomanilor de aici frumusetea acestui gen muzical.
Dragos Anastasiu, presedintele grupului „Touring Eurolines”, cu o experienta de aproape 10 ani in business, a acordat premiul pentru categoria Contributie la dezvoltarea societatii. Considerand aceasta distinctie cu atat mai importanta cu cat performanta in celelalte domenii este conditionata de nivelul de dezvoltare al societatii, Dragos Anastasiu l-a felicitat pe Cristian Sima, presedintele al CA al Bursei Monetar Financiare şi de Mărfuri Sibiu (SIBEX) pentru solutiile sale care se concretizeaza de cele mai multe ori in adevarate modele de crestere economica si sociala atat de necesare intr-o societate supusa in permanenta schimbarii. Domnul Sima a multumit revistei VIP pentru premiul acordat si a incheiat cu un citat din Arghezi pentru a raspunde domnului Anastasiu referitor la haosul care va urma in societate: “ Din bube, mucegai si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”.
Printr-o prezenta care ne face sa il indragim din prima clipa cand il vedem, Bebe Cotimanis s-a declarat onorat sa se afle in postura de a acorda premiul pentru Eleganta. A recitat o poezie pentru a-si arata admiratia si respectul pentru Irina Petrescu, mare doamna a filmului si teatrului romanesc, cea care a primit din partea revistei VIP premiul pentru Eleganta.
Este un motiv de mandrie ca atunci cand ne gandim la excelenta sa nu ne vina in minte acest nume. Din acest motiv revista VIP a decis sa acorde premiul pentru Excelenta si celui care atunci cand spunea “Abracadabra” facea ca toate dorintele noastre sa devina realitate. Pentru a acorda acest premiu am avut-o alaturi de noi pe Dana Rogoz, sfioasa Ambramburica, unul din copii de suflet ai magicianului. Asadar, cel care a primit cel de-al doilea premiu pentru Excelenta este nimeni altul decat Marian Ralea, cel care prin intermediul baghetei sale magice scotea din joben numai surprize placute, la fel cum a fost si prezenta lui pe scena Premiilor VIP.
Cristina Zegheru, cunoscuta drept una dintre cele mai elegante femei care activeaza in domeniul complicat al afacerilor, nici nu se putea sa fie mai potrivita pentru anuntarea premiului la categoria Moda. Revista VIP a decis sa treaca peste tot ce s-a spus in presa si sa recunoaca adevaratele merite ale unuia dintre designerii cu viziune cu care ne putem mandri. Pentru ca moda inseamna mai mult decat eticheta si convenineta premiul serii pentru aceasta categoria a fost acordat lui Razvan Ciobanu, care momentan pregateste un nou proiect care este menit sa aduca un plus de stil si unicitate femeilor.
Ultimul premiu al serii, dar la fel de special, a fost acordat lui Radu Almasan pentru ca a avut curajul ca atunci cand se afla in fata succesului alaturi de trupa Bosquito, a decis sa plece in America unde a infiintat un nou proiect – Madame Hooligan. A fost unul din numele care a urcat pe scena B’ESTFEST Summer Camp si urmeaza sa concerteze la Burning Man, inNevada, SUA. Desi se bucura de un mare success cu Madame Hooligan, a decis sa revina inRomaniasi sa dea din nou glas hiturilor trupei Bosquito. Marius Manole s-a aflat, inca o data, pe scena Premiilor VIP pentru a acorda Premiul Special lui Radu Almasan pentru cele doua proiecte de succes ale sale.
Pe parcursul serii, pentru a destinde atmosfera, am avut parte de o serie de momente artistice. Am ascultat doua dintre hiturile verii 2011 de la cei care au primit si premiul pentru Debut, “Sweet Love” – Liviu Hodor si Mona si “Tell me why” – Amna. Seara s-a incheiat intr-un mod cu totul special cu un minunat recital sustinut live de Nico.
Pe toata durata serii ne-am bucurat de spijinul oferit din partea Power Drink Distribution care a delectat invitatii cu noua bautura spumanta, marca RICH.
Prezentatorii: Sorina Tite si Adrian Nartea
Categoria: MUZICA
P: Valentina Nafornita
A: Beatrice Rancea
Categoria: TEATRU
P: “Marea iubire a lui Sebastian” – Rodica Mandache, Marius Manole
A: Marina Constantinescu
Premiu Special
P: Muzeul Satului –Lia Cozma
A: Radu Ille
Categoria: CULTURA
P: Mihai Potcoava – Expozitia de pictura “Istanbulul vazut prin ochii a cinci pictori romani”
A: Maria Radu
Categoria: BRAND – UL LUNII
P: Travel Mix TV
A: Alexandru Ciucu + Alina Sorescu
Categoria: SPORT
P: Ivan Pataichin
A: Cristian Topescu
Categoria: DEBUT
P: Mona + Liviu Hodor si Amna
A: Dj Andi
Categoria: FILM
P: Bogdan Dumitrache
A: Radu Sirbu
Categoria: ARTA POPULARA
P: Elisabeta Turcu
A: Marinela Parvu
Categoria: STIINTA SI VIATA
P: Serviciul de ambulanta Ilfov – Alice Grasu
A: Cristian Ciocan
Categoria: EXCELENTA
P: Ion Besoiu
A: Olga Delia Mateescu
Categoria: MASS – MEDIA
P: “Teleenciclopedia” – Mircea Neacsa
A: Margareta Paslaru
Categoria: EVENIMENTUL LUNII
P: Festivalul de film “Anonimul”
A:FlorinZamfirescu
Premiu Special
P: A. G Weinberger
A: Florian Lungu
Categoria: CONTRIBUTIE LA DEZVOLTAREA SOCIETATII
P: Cristian Sima
A: Dragos Anastasiu
Categoria: ELEGANTA
P: Irina Petrescu
A: Constantin Cotimanis
Categoria: EXCELENTA (Ex- Eqvo)
P: Marian Ralea
A: Dana Rogoz
Categoria: MODA
P: Razvan Ciobanu
A: Cristina Zegheru
Premiu Special
P: Radu Almasan
A: Marius Manole