Harta pârtiilor de schi din România: 116 kilometri în 17 judeţe
Investiţiile de milioane de euro în domeniul schiabil ne-ar putea impune pe harta pasionaţilor de schi.
Staţiunile montane din România cu greu îşi fac loc printre destinaţiile de iarnă europene, pentru că, în ciuda faptului că avem, în prezent, 126 de pârtii autorizate, lungimea lor nu este impresionantă. O singură staţiune din Bulgaria, Pomporovo, are o treime din lungimea tuturor pârtiilor noastre râspândite în 17 judeţe, respectiv 116,5 kilometri.
„Austriecii, germanii, francezii sau italieni nu se gândesc la România când vine vorba de destinaţia în care să-şi petreacă vacanţa. Asta e realitatea. Dacă vor să meargă la mare, aleg mai degrabă Turcia sau Grecia, iar când vine vorba de schi, sunt multe alte opţiuni”, declara Klaus Pumpel, directorul executiv al grupului TUI din Austria, la anunţarea parteneriatului cu Eurolines.
Sinaia, pe lista locurilor de văzut
Ce-i drept, puţine staţiuni montane româneşti se regăsesc printre recomandările făcute turiştilor pentru sporturile de iarnă. Excepţii sunt puţine. Sinaia este una dintre ele, însă prezenţa acestei staţiuni într-un top al locurilor pe care trebuie să le vezi din Europa de Est are mai degrabă legătură cu Peleşul decât cu pârtiile de schi.
Dragoş Anastasiu, proprietarul Eurolines, este un schior împătimit. Recunoaşte deschis că ultima oară când s-a urcat pe schiuri pe o pârtie din ţară era prin 2003. Potrivit lui Anastasiu, schiorii amatori din România care au şi ceva bani merg în Austria. „Bulgaria vine tare din spate, pentru că este mai aproape. Eu sunt schior şi am fost la bulgari. Am rămas impresionat. Nu este la nivelul Austriei, dar este cu ceva ani înaintea noastră. Bine ar fi să se facă şi la noi toate aceste investiţii anunţate pentru că avem potenţial, dar nu ştim să-l folosim”, a adăugat acesta.
Investiţii de milioane de euro în infrastructura de schi
Pentru a deveni o alternativă la Bulgaria sau Slovacia, România trebuie să-şi dezvolte domeniul schiabil. Au început să fie investiţi bani mai ales în ultimii ani. Potrivit datelor remise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, începând din 2009, au fost demarate 19 investiţii în domeniul schiabil.
Ministerul condus de Elena Udrea spijină financiar autorităţile locale care vor să modernizeze infrastructura de schi. Până acum, ministerul a investit 284,8 milioane de lei (circa 67 milioane de euro) în dezvoltarea şi îmbunătăţirea domeniului schiabil din România. La aceşti bani se adaugă contribuţia locală.
Cum se extinde domeniul schiabil din Poiana Braşov
În acest an, ar trebui finalizată investiţia din Poiana Braşov, estimată la circa 28 de milioane de euro: reabilitarea şi extinderea domeniului schiabil deja existent cu încă trei tronsoane de pârtii, construirea unui lac de acumulare de 120.000 de metri cubi pentru înzăpezirea artificială a 60 de hectare de pârtii, instalaţii de transport pe cablu, dezvoltarea infrastructurii conexe, energie electrică sau telecomunicaţii.
De asemenea, şi transportul pe cablu se va prelungi cu două trasee. „Vom avea, pentru prima dată în România, 80 de hectare de domeniu schiabil, toate pârtiile vor fi acoperite cu zăpadă artificială. Probabil, se va lucra şi în 2012 şi în 2013, dar sunt convins că se va finaliza până la urmă”, declară George Copos, cel care deţine trei hoteluri în Poiană şi administrează zece pârtii.
Tot în acest an a fost finalizată şi investiţia de la Vârtop, din judeţul Bihor. Este vorba despre contruirea unei pârtii noi cu o lungime de 1.600 metri cu trei variante de coborâre ce este deservită de un telescaun modern cu patru locuri cu o lungime de 1.095 metri si cu o capacitate de 1.400 persoane pe oră. Şi în judeţul Suceava a fost finalizată o investiţie în infrastructura de schi. Este vorba despre modernizarea complexului pentru sporturi de iarnă din comuna Mălini, construirea unei pârtii şi amplasarea unor tunuri de zăpadă artificială.
PLANURI
Ce proiecte vor fi finalizate până în 2013
Până în 2013, vor fi finalizate alte 13 investiţii. Anul viitor ar trebui să se încheie proiectul din Predeal pentru a se putea organiza Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) în 2013. Această staţiune ar urma să fie deservită şi de o pârtie de biatlon. Şi în Azuga se fac investiţii pentru ca, anul viitor, să se încheie lucrările de reabilitare a pârtiei Sorica şi a pârtiei Cazacu. Cele mai multe proiecte urmează, însă, să fie finalizate în 2013.
Este vorba despre proiecte în mai multe staţiuni din ţară, printre care Băişoara, Sfântu Gheorghe, Vulcan, Petroşani, Borşa, Cavnic, Sinaia, Câmpulung Moldovenesc, Suceviţa şi Voineasa. Potrivit MDRT, prin investiţiile în domeniul schiabil se doreşte sporirea încasărilor din turism şi atragerea unui număr cât mai mare de pasionaţi ai sporturilor de iarnă în staţiunile româneşti.
Costurile ridicate şi frica de accidente îi ţin pe români departe de pârtii
De acum încolo, turişti cu schiurile în spinare sau cu placa de snowboard după ei ar trebui să ia cu asalt pârtiile.Distracţia pe zăpadă va costa şi ceva mai puţin până la finalul lunii decembrie.
Cinci nopţi de cazare la un hotel sau o pensiune de două stele vă va costa până pe 16 decembrie 161 lei. Preţurile cresc o dată cu numărul de stele al unităţii de cazare. Astfel, un sejur la trei stele va costa 259 de lei, iar unul la patru stele 368 de lei de persoană. În aceşti bani nu intră mesele. Aceste tarife sunt disponibile prin programul „O săptămână la munte”, derulat de Federaţia Patronatelor din Turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.
Cât te costă sporturile de iarnă
Pârtiile de schi cele mai prietenoase pentru începători sunt, potrivit instructorilor, cele din Poiana Braşov, Predeal, Cavnic, Azuga, Vatra Dornei, cu toate că sunt aglomerate. Adriana Dulăcioiu, instructor de schi, a precizat că pe cele din Sinaia le recomandă celor care ştiu să se ţină bine pe schiuri.
„La Arieşeni mai este o pârtie frumoasă, şi la Rânca, dar se ajunge destul de greu”, a mai adăugat Adriana, care are o şcoală de schi în Poiana Braşov. A practica sporturile de iarnă nu este deloc ieftin.
Potrivit lui Petre Grigoraş, şeful şcolii de schi Euroski din Vatra Dornei, nu are rost să investeşti sume mari de bani în echipament dacă tot ce cauţi este o distracţie pe zăpadă de 2-3 zile. Poţi opta lejer pentru închirierea unui echipament, care îţi va scoate din buzunar câteva zeci de lei. Închirierea echipamentului compus din clăpari, schiuri şi beţe va costa, pe zi, între 35 de lei şi 55 de lei, în funcţie de staţiune. O oră alături de un instructor porneşte de la 30 de lei, dacă faci parte dintr-un grup şi nu te afli pe Valea Prahovei, şi poate sări de 100 de lei , în principal în Sinaia. Şi datul cu placa este la fel de scump, mai ales dacă vrei să înveţi de la profesionişti.
Închirierea echipamentului de snowboard (boots şi placă) costă circa 30-40 de lei. Dacă vreţi să practicaţi aceste sporturi, ar trebui să ţineţi cont şi de faptul că trebuie să achitaţi şi un ski pass, care vă mai scoate din buzunar peste 100 lei pentru cinci ore pe pârtie, potrivit tarifelor valabile pentru Valea Prahovei în sezonul 2010-2011. Adriana recunoaşte că preţurile mari omoară schiul în România.
„Cel puţin la Sinaia tarifele sunt unele exagerate. Se merge pe ideea că bucureştenii ajung mai uşor în Sinaia şi haide să-i jupuim”, a declarat aceasta, pentru EVZ. Potrivit instructorului de schi Petre Grigoraş, frica de accidente îi ţine pe români departe de pârtii. „A merge pe pârtie e ca şi cum ai conduce o maşină în trafic. Trebuie respectate nişte reguli. În timp, lucrurile se vor aşeza. Până acum şase ani, nimeni nu purta cască, acum poartă aproape toţi”, ne-a spus acesta.
sursa: evz.ro