Interne

Jazz cântat pe pânză

Jazz cântat pe pânză

Tot aseară au fost vernisate expoziţiile de pictură „Jazz” a lui Robert Vraciu şi „Relief interior” a Marilenei Cane găzduite de Căminul Artei al Uniunii Artiştilor Plastici. Lucrările lui Robert Vraciu sunt inspirate de cultura muzicală jazz, din spontaneitatea, complexitatea şi improvizaţia ce definesc acest stil muzical. Dacă Vraciu se joacă mai degrabă cu contrastele, Cane preferă să surprindă jocurile de nuanţe pe pânză.

Robert Vraciu este un pictor incomod de exigent faţă de superficialitatea picturii leneşe. Vraciu elaborează, de obicei, pânze mari, careuri pe care le pictează organic, lent şi dozat, prizând cu sete jazz-ul în forţa activităţii sale creatoare. Un tehnician al suprafeţei, cum îl numeşte critica, Robert Vraciu se remarcă printr-o maturitate artistică fără urmă de placiditate. Pânzele din colecţia „Jazz” sunt aproape copleşitoare prin contraste, culoare şi vitalitate, iar energia pe care o transmit e imposibil de negat.

Născut la Bacău în 1960, Vraciu a studiat arta în Bucureşti, Amsterdam şi Germania. Lucrările sale au putut fi admirate în zeci de expoziţii personale şi de grup  în Bucureşti, Ploieşti, Bacău, dar şi la Munchen, unde a reprezentat „Arta tânără românească în 1999”. Alături de Vraciu la parterul Căminului Artei expune tânăra artistă Marilena Cane, care şi-a grupat lucrările sub denumirea „Relief interior”. Ambele expoziţii pot fi vizitate până pe data de 23 martie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co