Marea Britanie, preferată pentru shopping
Potrivit ultimului sondaj al YouGov EuroTrack, Marea Britanie este destinaţia favoritã pentru shopping. Sondajul YouGov EuroTrack a urmãrit opinia publică din Marea Britanie, Germania, Franţa, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Norvegia, scrie traveltechnews.ro.
Rezultatele sondajului vin la o zi după ce cifrele oficiale au arătat o creştere economică în Marea Britanie, aceasta dublându-se de la începutul anului, un alt raport al YouGov şi Centrul pentru Cercetare în Economie şi Afaceri arãtând cã încrederea consumatorilor din Marea Britanie este la cel mai înalt nivel de la începutul anului 2010.
Încurajaţi sã aleagã până la trei ţări europene, în medie o treime din respondenţi – 32% – au declarat că Marea Britanie este cel mai bun loc din Europa pentru cumpărături, urmat de Italia – 20% – şi Franţa – 20%.
În ceea ce priveşte turismul, Franţa, Italia şi Spania sunt principalele opţiuni.
Italia este pe primul loc pentru mâncare cu 48%, urmată de Franţa cu 45% şi Spania cu 26%.
Pentru “distracţie, socializare şi petreceri” conduce Spania cu 41%, urmată de Grecia cu 18% şi Italia cu 16%.
Italia (36%) este cel mai bun loc din Europa pentru vizitarea obiectivelor turistice, potrivit sondajului EuroTrack, urmatã de Franţa (33%) şi Marea Britanie (25%), scrie traveltechnews.ro.