Imobiliare Valea Prahovei
Articole

Monumente din Spania, vizitate prin Street View!

Google Maps ne poate oferi oricând o „vacanță” ieftină, mai ales datorită opțiunii Street View prin care „simțim” că pășim într-un nou oraș. Însă autoritățile spaniole au decis să ducă această experiență la un alt nivel, permițând nu doar vizualizare părții exterioare a monumentelor emblematice, ci și accesul în interiorul acestora, informează Agerpres.

Cu un calculator, tabletă sau telefon mobil, publicul larg are acces la capodopere precum Alhambra și Generalife (incluse de UNESCO pe lista Patrimoniului Mondial, în 1984) din Granada, Catedrala din Sevilia, Sagrada Familia din Barcelona, zăcămintele din Sierra de Atapuerca.

Cei care preferă alte monumente, precum stadioanele de fotbal, aproape că se vor putea așeza pe treptele stadionului Balaídos din Vigo. Cei care preferă coridele vor putea vizita Plaza de Toros din Bilbao, iar cei interesați mai mult de politică vor putea pătrunde în Parlamentul Comunității autonome spaniole Catalonia ori în Congresul Deputaților (Madrid).

bilbao2

În total, 50 de capodopere de arhitectură și naturale din Spania au fost prezentate de Google, săptămâna trecută, la Madrid.

‘Trăim un moment unic în istorie. 2,6 miliarde de persoane sunt interconectate în lume. Noile tehnologii elimină frontiere și democratizează și universalizează cultura. Ne permit să cunoaștem detalii ale operelor de artă. Este o excelentă oportunitatea pentru difuzarea culturii și patrimoniului nostru’, a spus Francisco Ruiz Antón, de la Public Policy Google.

În materie de turism, 44% din accesări vizează ‘destinații culturale’. ‘Ne străduim să le oferim un fragment din cultura spaniolă acestor turiști’, a precizat Francisco Ruiz Antón.

Magdalena Filak, Project manager al Google Street View, a prezentat această inițiativă — concretizată deja în ’67 de țări și unele părți din Antarctida, și care include locuri ca Marele Canion, Marele Canal din Veneția, piramidele din Egipt sau interiorul Casei Albe’ — și instrumentele utilizate. ‘Sunt imagini la 360 grade ale celor mai speciale locuri din lume — fie în privința dificultății accesului, fie ca importanță culturală’.

Aircruise_la_Marele_Canion (1)

Instrumentele utilizate pentru a realiza aceste fotografii variază ‘în funcție de loc’: un ‘trekker’, rucsac echipat cu un sistem de camere în partea superioară, permite deplasarea prin locuri greu accesibile; o bicicletă sau un ‘velotaxi’, echipate cu camere, permit instantanee în timp ce se pedalează prin împrejurimi.

Street View a început să funcționeze în Spania în 2009, ‘primele imagini au fost din Parque del Retiro’, iar acum cuprinde peste 500 de locuri. Noile situri pot fi accesate pe Google Maps prin Street View și la pagina Special Collections.

Sursa: Agerpres

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co