Interne

Muzeul de istorie şi arheologie Constanţa – VIDEO

Muzeul de istorie şi arheologie Constanţa – VIDEO

După 1877, lucrările de extindere ale oraşului Constanţa au dus la descoperirea unor însemnate vestigii ceramice, statuare, epigrafice, numismatice şi aşa mai departe, toate atestând locul anticului Tomis în istoria veche a ţării. Constatarea că multe piese antice intrau în colecţii particulare şi alcătuiau material de speculă, a trezit îngrijorarea edililor, în viziunea cărora s-a născut ideea unui Muzeu de arheologie.

Într-un document din 1913 se spune: „Sperăm că actualele şi viitoarele administraţii locale şi judeţene îşi vor face un titlu de glorie, dacă timpul le va permite, să acorde tot sprijinul pentru înfiinţarea şi întreţinerea unui frumos muzeu de antichităţi. Muzeul Cetăţii Tomis”. Şi iată că astăzi Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa se poate mândri cu o colecţie impresionantă de exponate, dar şi cu foarte mulţi turişti care-i calcă pragul.

Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa are un patrimoniu de peste 430.000 de obiecte a căror tipologie diversificată surprinde profilul aşezării de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în anul 1940, atestând fapte, evenimente, portrete de personalităţi care dau conţinut memoriei oraşului. Muzeul are 3 secţii: de cercetare, de arheologie şi secţia de istorie modernă şi relaţii cu publicul. Patrimoniul este alcătuit din colecţiile: piese de istorie veche (descoperiri arheologice); piese şi documente de istorie modernă; monede – decoraţii, ziare, cărţi, reviste.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co