Interne

Muzeul Tehnic: misterele ştiinţei

Muzeul Tehnic: misterele ştiinţei

Situat în Parcul Carol I, Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida a luat fiinţă în 1909, fiind construit pe modelul Muzeului Tehnic din Munchen. Cu o suprafaţă de expunere de peste 4500 de metri pătraţi, muzeul are deosebite valenţe didactice. Aici cei mici şi cei mari deopotrivă pot învăţa despre istoria mecanicii, electricitate, magnetism, fizică atomică, hidraulică şi câte şi mai câte.

Exponatele vorbesc, fără să fie nevoie de explicaţii suplimentare, despre inventivitatea poporului român. Găsiţi aici printre altele macazul cu ac şi inimă de lemn imaginat pe la 1600 de minerii de la Brad, primul automobil aerodinamic conceput de inginerul Aurel Persu, dar şi machetele avioanelor cu care Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă au scris istorie în construcţiile aerospaţiale. Încă de la intrare în muzeu veţi face cunoştinţă cu fondatorul său şi familia acestuia prin intermediul fotografiilor şi obiectelor care le-au aparţinut.

Imediat după vechile telefoane puteţi vedea cum arătau primele aparate de fotografiat şi filmat. Unul dintre acestea crea chiar imagini tridimensionale.

Mai mergem un pic şi vom putea vedea chiar şi un strămoş al calculatorului de astăzi, o maşină de calcul Thales.

După ce am experimentat cum să producem electricitate, învăţăm câte ceva şi despre inducţia electromagnetică.

Pe sectorul fizică atomică al muzeului veţi descoperi aparate şi primul laser românesc construit în 1962 de Ion Agârbiceanu. Nu lipsesc nici fotografii cu oameni de ştiinţă responsabili pentru marile realizări din domeniu.

Un colţ de muzeu îi este dedicat inventatorului Ion Bazgan căreia i se datorează invenţia forajului la mare adâncime.

Acestea sunt însă doar câteva dintre atracţiile Muzeului Tehnic pentru cei pasionaţi de fizică sau mecanică, dar şi pentru cei care sunt dispuşi să lase ştiinţa să îi surprindă măcar pentru câteva ore.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co