Ninsoare la munte

Moş Nicolae a adus iarna în staţiunile de pe Valea Prahovei. După o noapte cu ploaie, la primele ore ale dimineţii au început să cadă fulgii de nea. Deşi zăpada nu a apucat să se depună în strat gros, copiii s-au bucurat de prima ninsoare.
Nu doar copiii, ci şi adulţii aşteptau de mult ca iarna să-şi intre în drepturi. După toamna lungă, prima ninsoare bucură pe toată lumea.
Pentru că pământul este încă destul de cald, la baza muntelui zăpada s-a aşternut doar într-un strat subţire. Pe platoul Bucegi, însă, la peste 1700 de metri altitudine, stratul de omăt depăşeşte 20 de centimetri. Salvamontiştii îi atenţionează pe turişti că zăpada proaspăt căzută poate fi periculoasă pentru cei care vor urca pe munte.
Pe DN 1 traficul se desfăşoară normal, dar şoferii trebuie să fie prudenţi pentru că pe şosea pot apărea oricând porţiuni periculoase, mai ales pentru cei care nu au maşinile echipate de iarnă.