O fată de 16 ani se antrenează într-un congelator pentru o expediţie la Polul Sud
Aşa tată, aşa fiică. Amelia Hempleman-Adams, fiica de numai 16 ani a renumitului explorator David Hempleman-Adams, se pregăteşte pentru o expediţie în Antarctica, pentru care provocarea cea mai mare este frigul extrem.
Ea se antrenează pentru temerara ei aventură printre gheţuri într-un loc mai puţin obişnuit: într-o uriaşă cameră frigorifică a unui supermarket, unde termometrul arată minus 27 de grade Celsius. Amelia se va alătura unei expediţii, conduse de tatăl ei, care va începe pe 18 noiembrie.
„Nimeni nu ştie la ce să se aştepte până nu ajunge acolo. Niciodată nu te poţi pregăti suficient pentru gerul de acolo”, spune adolescenta.
Ea va trebui să îndure temperaturi de minus 60 de grade Celsius. Amelia speră să devină cea mai tânără persoană din lume care va schia către Polul Sud şi să intre astfel în Cartea Recordurilor.
Tatăl adolescentei, David Hempleman-Adams, are un CV impresionant: este primul om din istorie care a ajuns la polul nord şi la polul sud. în plus, exploratorul britanic a urcat pe cele mai înalte creste de pe toate continentele.
sursa: realitatea.net