Interne

O săptămână la munte

Până la jumătatea lunii decembrie, turiştii interesaţi de o vacanţă la munte în extrasezon pot beneficia de programul „O săptămână la munte”. Rezultatele favorabile obţinute în ediţiile anterioare i-au determinat pe reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, împreună cu Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, să continue iniţiativa şi au relansat programul pentru perioada octombrie-decembrie 2011. Pe Valea Prahovei, sejururile încep de duminica şi cuprind între cinci şi şapte nopţi. Preţurile încep de la 40 de lei locul pe noapte în cabane şi pot ajunge până la 700 de lei de persoană pentru şapte nopţi de cazare, cu două mese incluse, într-o pensiune de trei stele. Pentru copiii sub șapte ani se oferă gratuitate, iar pentru cei peste această vârstă se achită jumătate din preţul pentru o persoană. Cei mai pretenţioşi pot alege să petreacă patru nopţi la munte, într-un hotel de patru stele, cu acces la saună, jacuzzi, fitness şi solar, cu doar 780 de lei. “O săptămână la munte” se încheie odată cu deschiderea sezonului de iarnă, când hotelierii vin cu noi oferte pregătite special pentru iubitorii sporturilor albe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co