Ofertă turistică de Paște, în Maramureș
Ofertă turistică de Paște, în Maramureș, vine la pachet și cu costumul popular. Astfel, proprietarii de pensiuni din Maramureş îşi aşteaptă clienții să petreacă sărbătorile pascale conform tradiţei, scrie Adevarul.ro. Astfel, gradul de ocupare este de peste 90%, iar de joi, primii turişti vor începe să sosească. Cei care vin aici pot participa, alături de gazde, la pregătirea bucatelor după reţetele tradiţionale. Acesta este un detaliu aparte pe care proprietarii de pensiuni din Maramureş îl oferă turiştilor, pe lângă programe artistice specifice şi alte posibilităţi de petrecere a timpului la ţară.
”Este un turism interactiv, în sensul că foarte multe le dau posibilitatea să frământe cozonaci, să vopsească ouă, iar doamnele sunt foarte încântate”, precizează Livia Sima, coordonatoarea Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Maramureş.
În oferta lor, proprietarii de pensiuni au programe artistice, masă festivă, iar unii dintre ei, chiar costume populare. ”Toţi (proprietarii de pensiuni, n.r.) au programe artistice. Pensiunile de 3 şi 4 flori în general, care au de la cinci camere în sus, asigură câte o seară folclorică. Desigur, nu în ziua de Paşte, dar în a doua zi, au program artistic. De joi, participă la vopsitul ouălor, pentru că joi este ziua în care la ţară se vopsesc ouăle; vineri se fac (prăjiturile, n.r.), pasca şi cozonacii, iar sâmbătă se fac mâncărurile, se pregăteşte coşarca pe care o duc la biserică. O mare parte din pensiuni au costume şi îi îmbracă pe tuirşti, în Poienile Izei, de exemplu sau Botiza”, mai arată Livia Sima.
Astfel, turiştii au posibilitatea să meargă la biserică în noaptea de Înviere îmbrăcaţi în costumul popular, după ce au participat la umplutul mielului, la pregătirea prăjiturilor sau la vopsitul ouălor. Toate acestea sunt activităţi care numai la ţară mai pot fi întâlnite aşa cum le făceau bunicile noastre, iar acesta este un punct de mare atracţie pentru turişti. Dovadă stă faptul că în ultima perioadă vin tot mai mulţi turişti din ţară, spre deosebire de anii trecuţi, când cei care apreciau cel mai mult acest gen de turism erau străinii.
”Faptul că vin tot mai mulţi turişti din România, eu consider că e un mare succes. Pentru că la început ne lăudam că vin din Franţa, Germania, Italia, chiar şi japonezi, acum eu consider un mare succes faptul că vin români”, mai menţionează Livia Sima.
Potrivit aceteia, în ultima săptămână este, practic, imposibil să mai găseşti un loc la de cazare în satele din Maramureş. În schimb, mai există posibilitatea să fie găsite unele locuri de cazare la cei care nu îşi promovează pensiunea.
Preţurile oscilează între 80 de lei pe persoane pentru o noapte, cu pensiune completă, până la 120 de lei, însă pentru pachete de 3-4 zile şi de sărbători, preţurile sunt fluctuante. Participarea intensă din ultimii ani la târgurile de turism şi promovarea turismului a dus la creşterea şi dezvoltarea semnificativă a acestei ramuri economice din judeţ.
Sursa: Adevarul.ro