Pe litoralul românesc se face plajă

15 septembrie şi peste 30 de grade Celsius în termometre. O zi cu noroc atât pentru patronii teraselor din Mamaia, care încă mai fac încasări, cât şi pentru turişti, care se bucură de plajă ca într-o zi de vară. Din pacate, vremea caldă nu va ţine la nesfârşit, toamna îşi va intra în drepturi la sfârşitul acestei săptămâni.
Temperaturile sunt mai ridicate cu cel puţin 10 grade faţă de valorile normale pentru această perioadă. Dar căldura excesivă nu va ţine mai mult de 5 zile. Dacă în trecut, la începutul lunii septembrie scoteam deja hainele groase la purtare, toamna aceasta nu ne duce cu gândul decât la ţinute lejere. Potrivit reporterntv.ro, in 2009, spre exemplu, numai curajoşii se încumetau la o plimbare pe plajă în mânecă scurtă. Acum, turiştii din staţiunea Mamaia se consideră de-a dreptul norocoşi că pot face plajă. Au optat pentru o vacanţă la mare în extrasezon şi nu au dat greş. Au parte de vreme frumoasa şi preţuri excelente. Dacă anul trecut vedeam majoritatea teraselor de pe Litoral închise încă din 5 septembrie, acum agenţii economici ţin unităţile deschise. Chiar dacă în Constanţa nu vorbim despre vreme caniculară în septembrie, nu acelaşi lucru putem spune şi despre Lunca Dunării,Craiova, Bucureşti sauGalaţi. In aceste localitati temperaturile au depăşit 37 de grade Celsius. Meteorologii spun că responsabil pentru temperaturile estivale este aerul tropical care domină Sud Estul Europei.