Ploieştenii au plecat la bulgari – VIDEO
Cu doar câteva săptămăni înainte de încheierea sezonului cald, patronii agenţiilor de turism îşi freacă mâinile. Au avut un an profitabil, iar câştigurile sunt mulţumitoare. Cele mai bine vândute pachete au fost cele de cinci-şase nopţi la vecinii bulgari. Pe lista destinaţiilor preferate de ploieşteni sunt şi Turcia și Grecia.
Nici litoralul românesc nu a fost uitat. Ofertele pentru cazare au fost pentru toate buzunarele, de la campingurile care oferă sejururi cu numai 20 de lei pe zi, până la hotelurile de 4 sau 5 stele care au ieşit pe piaţă cu pachete turistice care oferă două nopţi de cazare plus una gratis cu 500 – 600 de lei de persoană. Printre preferinţe au fost şi locurile exotice.
Agenţiile de turism şi-au pregătit deja ofertele pentru toamnă. Ploieştenii care au împlinit 55 de ani pot alege să petrecă o vacanţă de vis prin programul social Travel senior, în Cipru,Costa del Sol,Israelsau Portugalia.