Prima pistă de raliu şi teste din ţară devine realitate, lângă Braşov
Primăria Tărlungeni a semnat un constract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru construcţia circuitului Transilvania Motorland. Investistiţia se ridică la 88,9 milioane de lei.
Construcţia Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Aplicată „Transilvania Motorland” se va întinde pe o suprafaţă de 56 de hectare. Aceasta se va construi la aproximativ 15 kilometri de Braşov, în zona târgului auto şi a poligonului auto din comuna Tărlungeni.
Clădirea în care vor funcţiona birourile, laboratoarele şi atelierele va fi construită pe 5.845 de metri pătraţi, iar circuitul de testare, omologabil de Federaţiile Internaţionale de Automobilism şi de Motociclism, de 4.600 de metri lungime, va avea o lăţime de 12 metri şi va fi complet împrejmuit şi securizat. Totodată, pista va avea o zonă inundabilă artificial, de minimum 300 de metri.
Pe pistă va exista şi o zonă de pantă de minim 7%, atât ascendentă, cât şi descendentă şi o zonă cu denivelări pentru testarea suspensiilor în condiţii grele, o zonă cu aderenţă diferenţiată, pentru simularea gheţii şi a carosabilului uscat, rampe de control, dar şi un centru medical conform normelor de omologare Federaţia Internaţională de Automobilism şi cea de Motociclism.
Pilotul braşovean de Formula 2 Mihai Marinescu a fost unul dintre cei care a contribuit la realizarea proiectului prin experienţa sa. El a fost nominalizat de către beneficiarii Centrului ca Ambasador Internaţional al „Transilvania Motorland” şi va fi primul pilot care va testa pista. „Mă bucur că, în sfârşit, mă voi putea pregăti foarte aproape de casă. O dată cu acest proiect, sporturile cu motor din România vor căpăta o altă dimensiune. Fanii motorsportului vor avea un loc în care vor putea să îşi vadă idolii în acţiune”, a spus Mihai, care, momentan, este nevoit să se antreneze în Italia.
„Aceste proiect înseamnă enorm pentru judeţul Braşov, dar şi pentru România, fiind singurul circuit de acest gen din ţară. Este o investiţie foarte mare. Doar proiectul a costat 25 de miliarde de lei vechi. Pe lângă evenimentele sportive care se vor organiza aici, pe circuit se vor putea antrena elevii şcolilor de pilotaj şi se vor putea face testări de către marii producători de maşini”, ne-a declarat anul trecut Iosif Kiss, primarul comunei Tărlungeni, pe teritoriul căreia se va construi circuitul.
Competiţii şi teste
La Tărlungeni va exista toată logistica necesară creării, dezvoltării şi testării unor vehicule-prototip. Prototipurile create la Tărlungeni vor încorpora soluţii inovatoare de transport, de tipul motoarelor nepoluante, hibride sau electrice. Totodată, pe pista de 4,6 kilometri se vor putea desfăşura competiţii de Formula 2, dar şi persoanele fizice îşi vor putea testa maşinile legal. Accesul în zona complexului se va face din DJ 103 B Săcele – Teliu. Proiectul este evaluat la 88,9 milioane lei, cu tot cu TVA. (sursa: Adevarul.ro)