Interne

Prinţul Charles, în campanie pentru salvarea pădurilor din Transilvania

Prinţul Charles se implică într-o campanie de salvare a pădurilor din România, şi în mod special a celor din Transilvania, el fiind inspirat de legăturile ancestrale cu Vlad Ţepeş, cunoscut şi ca Dracula.

Creşterea rapidă a economiei României, care este parte din Uniunea European, poate dăuna pădurilor din Munţii Carpaţi, a căror dezvoltare este ameninţată, consideră moşternitorul tronului Marii Britanii.

Prinţul face apel la salvarea ultimelor zone neatinse de mâna omului din Europa şi la protejarea lor, înaintea ca acestea să dispară, aşa cum s-a întâmplat în Marea Britanie.

Moştenitorul tronului a declarat că şi-ar dori să întâlnească şi la britanici „sentimentul apartenenţei, al identităţii” pe care l-a remarcat la locuitorii din Transilvania. El spune că a găsit în Carpaţi peisaje cum nu mai întâlneşte în Marea Britanie.

„Ceea ce este minunat în Transilvania este această relaţie unică dintre om şi mediul înconjurător. Acest lucru lipseşte din societatea noastra (din Marea Britanie – n.r.). Oamenii tânjesc dupa un anumit sentiment al apartenenţei, al identităţii şi al semnificăţiilor”, a declarat prinţul Charles al Marii Britanii, citat de Daily Mail.

El dă drept exemplu împrejurimile din Valea Zălanului, unde într-o după-amiază de toamnă a zărit doi urşi carpatini jucându-se. Însă dacă locul nu va fi protejat, riscă să dispară. Prinţul Charles are două proprietăţi în satul Valea Zălanului din Covasna, o casă în Viscri, judeţul Brasov, şi una în Malancrav, la Sibiu. Acestea au fost restaurate, păstrându-se toate elementele tradiţionale.

El promovează România şi tradiţiile ei şi într-un documentar despre ţaranoastră, Wild Carpathians.

” – Ce iubiţi cel mai mult la aceastaţară, la România? – Este veşnicia ei. Un lucru atât de remarcabil. Este aproape ca în poveştile copilăriei. Oamenii de aici îşi doresc acest sentiment de apartenenţă la ţinuturile lor. Trebuie să redescoperim aceste trăiri, să ne reîntoarcem la ele, iar eu vreau să mă asigur că modul lor de viaţă va dăinui”, spunea acesta.

sursa: evz.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co