Articole

PROGRAM FESTIVALUL ANTIC TOMIS (17-19 august 2012)

Mâine debutează Festivalului Antic Tomis! Evenimentul se va derula în perioada 17-18-19 august, la Edificiul Roman cu Mozaic, în parcul din faţa boltelor şi va anima centrul istoric al oraşului Constanţa cu activităţi cultural-educative adresate publicului de toate vârstele integrând specificul istorico-arheologic şi natural al oraşului Constanţa.

Iată programul detaliat al zilelor de 17, 18 şi 19 august cu activităţile gândite alături de asociaţiile de reconstituire istorică partenere în proiect Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca şi Cohorta I Tracorum din Bulgaria şi Legiunea IV Scythica din Bulgaria.

Prima zi, vineri, 17 august va demara de la ora 17:00 cu o Ceremonie de deschidere în cadrul căreia se vor prezenta Asociaţia Terra Dacica Aeterna, Legiunea XIII Gemina Cohors Prima, Dacii liberi, Hasta Sarmatorum şi Legiunea IV Scythica. Ceremonia conţine şi un ritual pentru a cere ajutor zeului Jupiter Optimus Maximus, precum şi cercetarea auspiciilor, pentru a vedea dacă acestea sunt favorabile Festivalului Antic Tomis. Gazdele evenimentului: Preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării Corina Martin, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi Primarul Oraşului Constanţa Radu Mazăre, împreună cu Tribunul Cetăţii Tomis vor aprinde Flacăra Tomisului, ce va rămâne aprinsă pe toată durata festivalului. În rolul Tribunului Cetăţii Tomis participanţii îl vor regăsi pe actorul constănţean, specialist în teatru antic, Liviu Manolache.

Prima zi continuă cu Parada antică, o paradă militară ce are în componenţa sa romani, daci, sarmaţi, sciţi şi traci al cărei traseu este Edificiul Roman cu Mozaic Tomis – Poarta 1 – Faleza Cazino – Comandamentul Flotei (Str. Remus Opreanu) – Piaţa Ovidiu.

În tabăra din parcul cu pini de la Edificiul Roman cu Mozaic evenimentele continuă cu o reconstituire istorică a evenimentelor din anul 102 şi prezentarea luptei dintre Daci şi Romani de la Adamclisi.

Ziua a 2-a, sâmbătă, 18 august, începe la ora 10.00 şi este dedicată interacţiunii intre participanţi şi asociaţiile de reconstituire istorică, astfel: ateliere de reconstituire istorică de bucătărie dacică şi romană, modelaj în lut/ceramică, fierărie, ţesut şi împletit, confecţionări zale, jocuri romane antice, atelier de tras cu arcul, atelier de aruncare a suliţei, antrenamente militare, probarea unor piese de echipament, fotografii cu reenactorii, etc.

Urmează EVOCAREA construirii monumentului triumfal TROPHAEUM  TRAIANI şi a altarului FUNERAR dedicat sodaţilor romani căzuţi în luptă de către armata romană învingătoare: tactici militare, lupte demonstrative şi o reconstituire a serbărilor care aveau loc după astfel de ceremonii.

Tot în cadrul acestei zile publicul participant la festival are oportunitatea de a viziona filme cu reconstituiri 3D ale cetăţilor Tomis, Histria, Adamclisi şi un film documentar de prezentare a traseului turistic Constanta-Istria-Cheile Dobrogei.

Ziua a 3-a, duminică, 19 august, va începe la ora 10:00, cu Parada cuceritorilor romani prin cetatea Tomis, pe traseul: Parcul arheologic de la Prefectura – Bulevadrul Tomis – Piaţa Ovidiu – Edificiul Roman cu Mozaic. Festivalul se încheie cu ceremonia de stingere a Flacării Tomisului şi înmânarea acesteia custodelui cetăţii Tomis pentru ediţia următoare a festivalului. Acest moment este ultima oportunitate a constănţenilor de a se fotografia cu soldaţii şi civilii daci, romani, sarmaţi, traci şi sciţi până la următoarea ediţie a festivalului.

În afară de acest program încărcat de trei zile, organizatorii au pregătit multe surprize şi elemente inedite participanţilor la festival ce cuprind ateliere de muzică antică, posibilitatea achiziţionării de produse bio şi ecologice, alimentaţie publică, o ambiantă realizată cu muzica antică reconstituită electronic.

Mulţumim pentru colaborare tuturor partenerilor care fac posibilă organizarea acestui eveniment: Catheol Film, Bio Manufactura Concept Natura, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Disco Zone, Simo Sound, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Dobrogea S.A., Zip Escort.

Parteneri media: , Travel Mix , Radio România Constanţa, Cityplex, Constanţablog, Magic FM, Mesager de Constanţa, EMSI Advertising, Telegraf, Ziua de Constanţa, TV Neptun, Litoral TV, Evenimente Constanţa, E-Reporter, Cuget Liber, Drum Liber.

În acelaşi timp, dorim să mulţumim tuturor publicaţiilor scrise şi online, posturilor radio şi de televiziune atât de la nivel local, cât şi naţional care au promovat Festivalul Antic Tomis către publicul larg.

 

 

 

 

 

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co