Punem sau nu bacșisul pe nota de plată?
Săptămâna aceasta a avut loc o întâlnire oficială între Ministerul de Finanțe și o delegație compusă din Asociația Litoral – Delta Dunării, Asociația Patronală Mamaia, Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România și Federația Patronatelor din Turismul Românesc cu Secretarul de Stat Dan Manolescu. Scopul acestei întruniri a fost discutarea legalizării bacșișului, dar și alte probleme cu care se confruntă operatorii privați din turism.
Au mai fost atinse și subiectele următoare: criteriile și condițiile de aplicare a reducerii de 50% a impozitului pe clădiri pentru litoral și extinderea acestor condiții și pentru Delta Dunării, despre modificarea ord. 91/2014, care stă la baza controalelor ANAF din ultima perioadă, despre introducerea impozitul forfetar.
Din delegație au făcut parte Corina Martin, Președinte FAPT și Presedinte ALDD, Nicolae Bucovală, Președintele Asociației Patronale Mamaia, George Guci, membru în Asociația Patronală Mamaia, Mohammad Murad, Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc și Mirela Mațichescu, Vicepreședinte ANT.
Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării:
„Încă din luna ianuarie, a.c., am derulat corespondența oficială cu Ministerul de Finanțe pentru problemele cu care se confruntă operatorii privați din turism, pe litoral și în Delta Dunării, dar și în restul țării. Dorim să facem modificări la actualul proiect de cod fiscal, până la adoptarea acestuia în Parlament. În discuția noastră de la Ministerul de Finanțe am revenit și asupra propunerii pe care eu am lansat-o public acum 3 ani, pentru legalizarea bacșișului în România. În cursul zilei de mâine, vom depune oficial la Ministerul de Finanțe, proiectul tehnic de legalizare a bacșișului, după ce va fi agreat de toate organizațiile reprezentative din industrie. Apreciez ca foarte bun dialogul deschis cu Secretarul de Stat, domnul Dan Manolescu, căruia îi mulțumesc. ”
Nicolae Bucovală, Președintele Asociației Patronale Mamaia:
„Am participat astăzi, alături de Asociația Litoral – Delta Dunării, Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România și Federația Patronatelor din Turismul Românesc la o întâlnire la Ministerul de Finanțe. În cursul discuțiilor, destul de fructuoase, s-a convenit, de comun acord și au fost acceptate propunerile noastre, urmând a fi transmise în scris, până luni, 6 aprilie. Propunerile au vizat modificarea ordonanței 91/2014, modificări la propunerea de cod fiscal, modificări cu privire la impozitarea clădirilor cu 50% pe litoral și în Delta Dunării, impozitul forfetar urmând a fi luat în discuție cu altă ocazie.”