Imobiliare Valea Prahovei
Interne

Radisson Blu şi Centreville Apart, ipotecate pentru un mega-credit de refinanţare

 

Consiliul de Administraţie al SC Bucureşti Turism SA convoacă Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii pentru data de 18 august 2011 pentru aprobarea termenilor, predarea şi executarea unui contract de facilitate de credit cu Raiffeisen Bank International AG (RBI).

Valoarea creditului pe care societatea doreşte să-l contracteze este de până la 71,5 milioane de euro, în scopul de a refinanţa datoriile existente ce rezultă dintr-un contract de credit încheiat de Societate cu Piraeus Bank România SA şi alţi împrumutători sindicalizaţi, dar şi împrumutul existent acordat de BEA Hotels Finance B.V., se arată într-un anunţ publicat în Monitorul Oficial.

Un contract de ipotecă care va fi încheiat între Sc Turism Bucureşti SA şi RBI, prin care se va constitui drept de ipotecă asupra tuturor terenurilor, proprietăţilor, bunurilor imobile, incluzând:

– Hotelul radisson Blu din Bucureşti, cu 424 camere şi cu o suprafaţă construită de aprox. 48.000 mp

– Hotelul Centreville Apart cu 294 apartamente şi spaţii comerciale din cadrul “Complexului Hospitality”, cu o suprafaţă construită totală de 6.500 mp, situate pe o parcelă de 15.086 mp, întregul proiect fiind cunoscut sub denumirea “Complexul Hospitality” din sectorul 1 Bucureşti.

sursa: money.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co