România a preluat steagul olimpic

România a preluat oficial frâiele organizării Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2013. Înmânarea stagului olimpic a avut loc în Cehia, la Liberec, la încheierea ediţiei cu numărul X a prestigioasei competiţii, în prezenţa a mii de spectatori, sportivi şi oficiali români. Ţara noastră a fost repreezentată de 30 de sportivi, care au participat la şase discipline: biatlon, patinaj artistic, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond şi snowboard. Tinerii noştri sportivi au făcut o impresie bună la Liberec, iar cel mai bun rezultat a fost clasarea pe locul 4 la biatlon, de sportiva legitimată la CSAM Bucegi Predeal, Dana Plotogea. Alături de sportivii români au fost şi primarii staţiunilor de pe Valea Prahovei, care sunt gazdele festivalului din 2013. Edilii au pus deja la punct mai multe detalii organizatorice, iar în ceea ce priveşte investiţiile pentru competiţii, ele sunt în procent de 80% finalizate. Mica Olimpiadă se organizează din doi în doi ani, atât pentru jocurile de vară, cât şi pentru cele de iarnă. La festivalul din 2013, organizatorii români se aşteaptă să participe peste 1500 de sportivi din peste 45 de ţări, antrenori, jurnalişti şi câteva mii de turişti.