SlanăFest, la Cluj – Napoca
SlanăFest se mută în 2017 la Expo Transilvania! Evenimentul va avea loc între 17 şi 19 februarie, când slănina este deja bine maturată, afumată, numai bună de gustat cu o ceapă roșie, o varză murată sau un pumn de brânză bună.
SlanăFest are două componente:
• un târg de câteva zile cu produse tradiționale de carmangerie, prin care se prezintă micii producători locali cu bunătăți de casă preparate cu multă migală și pricepere,
• un concurs al slăninelor, cârnaților și mezelurilor de casă unde se pot înscrie gospodarii din zonă cu produsele preparate de ei pentru consumație proprie.
17-19 februarie:
Târg cu produse de carmangerie tradițională
18 februarie, ora 17.00:
Competiție culinară tradițională
Categoria A: slănină afumată, fiartă sau maturată
Categoria B: cârnați, șunci afumate, maturate
Categoria C: mezeluri din organe de porc