Spectacole neconvenţionale, la prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru din Ploieşti
Primăria Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului organizează, în perioada 9 – 13 noiembrie 2011, prima ediţie a Festivalul Naţional de Teatru „Toma Caragiu”. Din programul festivalului fac parte şi cateva lucruri mai puţin convenţionale, iar fiecare ediţie va avea câte o temă diferită.
Conform organizatorilor, festivalul va avea un caracter necompetitiv, urmărind o panoramare obiectivă a celor mai valoroase producţii româneşti din ultimele stagiuni, selecţionerul unic al Festivalului fiind desemnat în persoana Marinei Constantinescu, critic teatral.
Fiecare ediţie va avea o temă diferită, cea din acest an purtând genericul „Spectacolele româneşti ale deceniului”. Festivalul va programa timp de cinci zile, minim zece spectacole, în trei locaţii diferite, şi anume Sala Teatrului Toma Caragiu, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor Ploieşti şi Sala Polivalenta a Hotelului Central Ploieşti.
Teatru la mall
„Ploieştenii vor fi răsfăţaţi, în sensul bun al termenului, cu cele mai importante opt spectacole din ultimii zece ani din România, pentru că s-au dovedit mereu un public informat şi exigent. Printre invitaţii noştri se numără trupele de la Bulandra, Odeon, Sibiu sau Teatrul de Comedie din Bucuresti si, evident, actorii din Ploieşti”, a declarat Lucian Sabados, directorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti.
„Pentru spectatorii tineri avem pregătite alte opt spectacole, care vor putea fi urmărite în aula UPG, cele două mall-uri din oraş, în pub-uri, inclusiv în show-room-uri auto”, a mai spus Sabados.
Aceste spectacole vor fi susţinute de cele mai bune trupe de stand-up comedy din România, de absolventii de la UNATC şi de actorii Teatrului „Act”, „Green Hours”, ori a celui din Buzău.
sursa: skytrip.ro