“TÂRG cu MEŞTERI POPULARI – de SFÂNTA MARIE MARE”

FUNDAŢIA KOGAION 115 vă invita la “TÂRG cu MEŞTERI POPULARI – de SFÂNTA MARIE MARE”, organizat in curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti, Str. Monetăriei, Nr. 3, in perioada: 9 – 11 august 2013.
Program: zilnic între orele 10:00-18:00
Intrarea liberă !
La TÂRG vor participa meşteri populari şi meşteşugari, artişti plastici şi artizani, ale căror creaţii păstrează tradiţiile culturale, folclorice şi religioase ale neamului românesc, dar şi producători tradiţionali de produse agro-alimentare.
Publicul larg este aşteptat să viziteze TÂRGUL, unde meşteri, meşteşugari şi producători tradiţionali vor expune obiecte din ceramică, icoane şi sculpturi, ouă încondeiate, straie populare minuţios lucrate, obiecte din lemn sau din piele, din lână sau mărgele şi ne vor încânta prin ingeniozitatea şi autenticitatea produselor lor făcute cu multă migală şi cu mult suflet.
Pe Aleea Samurcaş şi în curtea din spate a muzeului iubitorii de antichităţi pot găsi obiectul mult dorit la colecţionarii de artă.
Pentru ca ziua să fie pe deplin reuşită, bucătari pricepuţi vor oferi mâncare proaspăt pregătită pentru toate gusturile.
Am invitat, in mod special sambătă şi duminică, artişti plastici şi meşteri care să îi iniţieze pe copii în tainele artelor plastice şi meşteşugurilor, în cadrul atelierelor organizate la TÂRG:
– ateliere de arte decorative şi modelaj, coordonate de către Maria Păun şi Cerasela Busuioc (pentru înscrieri: 0726 717 145, office@decocraft.ro)
– atelier de linguri din lemn pictate şi păpuşi, coordonat de către Daniela Iacob (pentru înscrieri: 0745 400 955, contact@sforicica.ro)
La ateliere pot participa copii cu vârsta peste 4 ani; toate materialele folosite vor fi puse la dispoziţie de către coordonatori; obiectele realizate vor putea fi luate de copii, acasă, iar taxa de înscriere este de 25 lei.